Sanatoriile, taberele de vară și grădinițele pentru copii din stânga Nistrului își vor relua activitatea după 15 iulie

Sanatoriile, taberele de vară și grădinițele pentru copii din stânga Nistrului își vor relua activitatea după 15 iulie

Regulile de carantină încep să se relaxeze în stânga Nistrului. Așa-zisele autorități de la Tiraspol au avut astă o ședință în cadrul căreia au decis, că după 15 iulie, va fi reluată activitatea sanatoriilor, a taberelor de vară și a grădinițelor. Totuși, potrivit site-ul-ui așa-zis-ului președinte, nicio instituție nu se va redeschide înainte de a fi verificată minuțios de Comisia de Sănătate Publică. Totodată, pe teritoriul sanatoriului vor fi admise doar persoanele care locuiesc în stânga Nistrului.

Serviciul sanitar-epidemiologic de la Tiraspol consideră că la grădinițe copiii vor putea reveni începând cu data de 20 iulie. Chiar și așa, revenirea se face în etape și doar pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani. Grupele de creșă vor rămâne, în continuare, închise. 

În prima etapă va fi deschis un număr limitat de instituții. Personalul implicat în educarea și îngrijirea copiilor va fi testat și instruit pentru munca pe timp de pandemie. 

AGORA amintește că toate grădinițele și școlile din țară au fost închise pe 11 martie, în contextul pandemiei de coronavirus. Ulterior, în țară a fost declarată stare de urgență până pe data de 15 mai.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Transnistria: Doi pacienți au decedat din cauza COVID-19

Transnistria: Doi pacienți au decedat din cauza COVID-19

Președintele: Banii din creditul rusesc nu au destinații pentru Transnistria. Iată cum planifică să fie investiți

Președintele: Banii din creditul rusesc nu au destinații pentru Transnistria. Iată cum planifică să fie investiți

Transnistria: Sancțiuni de până la 15 zile de arest pentru cei care nu poartă măști în locuri publice

Transnistria: Sancțiuni de până la 15 zile de arest pentru cei care nu poartă măști în locuri publice

Transnistria anunță un nou deces cauzat de COVID-19. Bilanțul total urcă la 30 de cazuri

Transnistria anunță un nou deces cauzat de COVID-19. Bilanțul total urcă la 30 de cazuri

Teatrul Național Mihai Eminescu din Chișinău va juca  „Dosarele Siberiei” în Ungaria (GALERIE FOTO)

Teatrul Național Mihai Eminescu din Chișinău va juca „Dosarele Siberiei” în Ungaria (GALERIE FOTO)

Turul doi al alegerilor locale din Bălți a fost suspendat

Turul doi al alegerilor locale din Bălți a fost suspendat

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Instanța de judecată a decis scoaterea Marinei Tauber din cursa pentru Primăria Bălți
  • 2
    Noi alerte de călătorie! Restricțiile impuse cetățenilor moldoveni (DOC)
  • 3
    Reprezentantul Marinei Tauber la CEC: „Candidata rămâne în cursă”
  • 4
    CEC solicită CA Bălți să se expună cu privire la termenul de executare a deciziei emise de instanța de judecată
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.