Sistemul de sănătate din RM: Jumătate din oficiile medicale din țară nu au sisteme de canalizare, iar 30% se încălzesc la sobă

Sistemul de sănătate din RM: Jumătate din oficiile medicale din țară nu au sisteme de canalizare, iar 30% se încălzesc la sobă

Mai mult de jumătate din instituțiile medicale primare din localitățile rurale din țară se încălzesc cu sobe, iar 30 de procente din ele nu dispun de apă și canalizare. Datele au fost prezentate de ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul ședinței Parlamentului Republicii Moldova.

„În prezent, circa 30 de procente din instituțiile medicale primare din localitățile rurale nu dispun de apă și canalizare, condiții indispensabile pentru realizarea serviciilor medicale și mai mult de jumătate din instituțiile medicale se încălzesc la sobă, neavând condiții elementare de activitate pe timp de iarnă”, a declarat ministra.

Viorica Dumbrăveanu a mai declarat că pandemia de COVID-19 a demonstrat că descentralizarea excesivă a asistenței medicale primare a contribuit la reducerea coordonării și monitorizării activităților în domeniul asistenței, inclusiv prin deficiențe de colectare ritmică a datelor.

Publicitate

O altă problemă cu care se confruntă instituțiile medicale ar fi clădirile acestora.

„Sediile acomodate, construite până în ani 80, prezintă o problemă majoră. Asigurarea cu dispozitive medicale este insuficientă, dotarea necorespunzătoare a unor instituții primare medicale nu asigură accesul necesar la serviciile medicale primare de calitate, fapt care influențează pacienții să evite adresarea precoce la medic sau să solicite spitalizarea”, a mai menționat Dumbrăveanu.

Citește și: „Punctele medicale din R. Moldova au primit 1,5 miliarde de lei de la CNAM, în 2019. În sumă nu intră reparația”

Nici numărul de cadre medicale de care dispune astăzi Republica Moldova nu mai face față numărului de solicitări.

„Conform datelor raportate de către instituțiile medico-sanitare, la 1 ianuarie curent în asistența medicală primară activează 1.591 medici de familie, comparativ cu două mii care activau în anul 2001, iar numărul de asistenți medicali de familie este de 3.992. Vârsta medie a medicilor de familie din localitățile rurale depășește 50 de ani, iar asigurarea cu medici de familie constituie 4,6 la la 10.00 de locuitor, comparativ cu 7,96, cum este în Uniunea Europeană. În unele localități rurale medicul de familie are la evidență 3000 sau chiar 6000 de locuitori”, a mai adăugat Dumbrăveanu.

Citește și: „Cu o gaură în podea și toaletă în curte. Cum arată oficiul medical dintr-un sat din nordul țării și ce fac autoritățile”

Declarațiile șefei de la Sănătate au fost făcute în plenul Parlamentului, în cadrul dezbaterii moțiunii simple împotriva politicilor în sănătate depusă de deputații Pro Moldova.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal