Pericolul inundațiilor persistă: Salvatorii continuă să fortifice digurile de protecție din țară

Pericolul inundațiilor persistă: Salvatorii continuă să fortifice digurile de protecție din țară
Foto: IGSU

Pericolul inundațiilor nu a trecut. Astfel, salvatorii continuă să consolideze digurile de protecție. Potrivit Inspectoratului General pentru Situții Excepționale (IGSU), activități complexe de fortificare au fost realizate în orașul Cantemir, unde a fost înălțat un baraj de un metru. 

Douăzeci de persoane, dintre care: salvatori, polițiști de frontieră și reprezentanți a autorităților publice locale au muncit toată noaptea pentru prevenirea riscului, transmite IGSU. 

Acțiuni de consolidare a barajelor au avut și în localitatea Ghioltosu. Acolo, au fost utilizați 300 de saci cu nisip, iar la Gotești salvatorii și autoritățile au astupat o gaură prin care se infiltra apa. 

Acțiuni de prevenire a riscului de inundații au avut loc și în satul Leca unde a fost consolidat un dig de protecție de 70 de metri pentru protecția stației de pompare a apei. 

Situația va fi smonitorizată, în continuare, de IGSU, iar lucrările de fortificare a digurilor vor continua și astăzi, 10 iulie..
 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Caz tragic la Ungheni. Un copil de doi ani s-a înecat în grădina inundată din curtea casei

Caz tragic la Ungheni. Un copil de doi ani s-a înecat în grădina inundată din curtea casei

Lucrări de reparație pe mai multe străzi din Chișinău după inundațiile provocate de ploaie (FOTO)

Lucrări de reparație pe mai multe străzi din Chișinău după inundațiile provocate de ploaie (FOTO)

Salvatorii au ridicat diguri de protecție împotriva inundațiilor în mai multe localități din țară (VIDEO)

Salvatorii au ridicat diguri de protecție împotriva inundațiilor în mai multe localități din țară (VIDEO)

Advertoriale
La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

EMISIUNI
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
    Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    R. Moldova, pe locul trei în topul țărilor din lume la capitolul majorării salariului minim
  • 2
    Cehia are un nou președinte. Mesajul Maiei Sandu către fostul general Petr Pavel
  • 3
    EDITORIAL | Cum Jacinda Ardern ne-a dat dezlegare la a fi oameni, chiar și atunci când ne credem supereroi
  • 4
    Mitropolia Moldovei, reacție la decizia CtEDO care cere R. Moldova să recunoască cuplurile LGBT: Tentativa va fi urmată de o reacție pe măsură
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.