O echipă specializată a OMS se îndreaptă spre China. Va investiga originea coronavirusului

O echipă specializată a OMS se îndreaptă spre China. Va investiga originea coronavirusului

O echipă de experţi din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a pornit spre China. Specialiștii vor organiza o investigaţie asupra originilor noului coronavirus, care a declanşat actuala pandemie.

Experţii OMS, specialişti în biologie şi epidemiologie, vor colabora cu oameni de ştiinţă din China pentru a stabili sfera de acţiune şi parcursul investigaţiei, după cum a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris, în cadrul unei informări de presă.

De asemenea, ea a precizat că OMS nu va avea niciun rol în cadrul unui comitet independent de experţi, anunţat joi, care va analiza modul în care a fost gestionată la nivel mondial pandemia de COVID-19, transmite digi24.ro.

OMS, aspru criticată pentru reacţia sa iniţială la pandemia de COVID-19, anunţase joi că a înfiinţat un comitet independent de experţi, al cărui obiectiv este acela de a realiza „o evaluare onestă” a felului în care această organizaţie a gestionat criza sanitară şi care ar trebui să permită „prevenirea unor astfel de tragedii în viitor”.

Potrivit directorului OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, noul comitet independent va furniza un raport interimar la o întrunire anuală a miniştrilor Sănătăţii, ce va avea loc în noiembrie.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal