Agenția Proprietății Publice a desfăcut contractul cu Avia Invest, concesionara AIC, cerând înapoi bunurile aeroportului

Agenția Proprietății Publice a desfăcut contractul cu Avia Invest, concesionara AIC, cerând înapoi bunurile aeroportului

Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat, vineri după-amiază, că a rezoluționat (n.r. - a desființat retroactiv) contractul de concesiune a activelor aflate în gestiunea Î.S. „Aeroportul Internaţional Chişinău” şi a terenului aferent, încheiat cu Avia Invest . Mai mult, Agenția a solicitat de la Avia Invest restituirea bunurilor AIC.

UPDATE: Premierul Ion Chicu a declarat că APP a expediat o notificare către compania „Avia Invest” privind rezilierea contractului de concesionare și că procesul ar putea dura 180 de zile. La fel, potrivit lui Chicu, investitorul nu și-ar fi îndeplinit obligațiunile față de stat. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă.

Într-un comunicat de presă, APP susține că Avia Invest „nu a executat obligațiile contractuale de edificare a obiectivelor concesionale stabilite în Programul investițional atât pentru Etapa I investițională cât și pentru Etapa II, acumulând restanțe la capitolul investiții în jur de 66.2 milioane de euro”.

Publicitate

„Pentru etapa a II-a de implementare a concesiunii, garanția de bună execuție a contractului de concesiune a expirat la 31.12.2019, iar SRL Avia Invest nu a executat obligația contractuală privind constituirea unei noi garanții de bună execuție în valoare de 1 000 000 de euro”, mai punctează APP.

Agenția spune că a expediat, în aprilie, o notificare preliminară în care a cerut firmei concesionare să-și execute obligațiile.

„SRL Avia Invest nu s-a conformat solicitării Agenției Proprietății Publice, urmare a ce SRL „Avia Invest” prin adresarea 6 mai a fost informată repetat despre necesitatea executării obligației contractuală privind constituirea garanției de bună execuție.În perioada de rezoluție, de 60 de zile de la data recepționării notificării preliminare, acordată prin contract, SRL Avia Invest nu a executat obligațiile contractuale, încălcînd grav prevederile contractului de concesiune încheiat la 30 august 2013”, se mai arată în mesajul APP.

Într-un final, agenția anunță că a rezoluționat contractul cu Avia Invest „pentru neexecutarea obligațiunilor contractuale, la data de 8 iulie 2020” și a solicitat restituirea bunurilor Aeroportului Internațional Chișinău.

Reamintim că în luna iunie APP spunea că Avia Invest nu-și respectă obligațiile contractuale. Atunci firma spunea că acuzațiile „sunt mincinoase și făcute sub influența politicului”. Administrația dădea asigurări că sunt îndeplinite toate sarcinile potrivit contractului de concesiune.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal