Moldova ar putea semna un nou acord cu FMI. Ministerul Economiei duce tratative în acest sens

Moldova ar putea semna un nou acord cu FMI. Ministerul Economiei duce tratative în acest sens

Evoluția situației social-economice din țara noastră în contextul pandemiei de COVID-19, prognoza macroeconomică și reformele pe care le implementează Guvernul în domeniul administrării proprietății publice și sectorul energetic. Sunt doar câteva dintre subiectele discutate de ministrul Economiei, Sergiu Railean și șeful misiunii FMI pentru Moldova,Ruben Atoyan dar și reprezentantul permanent al FMI în Moldova, Volodymyr Tulin. Pe lângăs situația social-economică, în discuție a fost pusă și  perspectiva semnării unui nou acord cu Fondul Monetar Internațional .

Sergiu Railean a menționat că la nivel tehnic, echipele MEI și FMI au avut deja discuții pe marginea prognozei macroeconomice, în urma cărora au ajuns la consensul că PIB-ul național se va diminua în anul 2020 cu 4,5% și va însuma 205,2 mlrd lei. Criza pandemică va afecta exporturile, care vor scădea cu 12,8% și importurile – cu 10%.

Potrivit estimărilor Ministerului Economiei și Infrastructurii, indicatorii sectorului real, la fel, vor fi în declin. Industria se va contracta cu 3%, sectorul agricol sub influența condițiilor meteorologice nefaste din anul curent – cu 11,9%, iar investițiile – cu 4,8%.

Din cauza sistării temporare a activității economice în sectorul real și al diminuării numărului de salariați în sector, fondul de remunerare a muncii se estimează să atingă valoarea de circa 54 mlrd lei, fiind practic la nivelul din anul precedent.

„Suntem conștienți de provocările acestui an, de presiunea crizei pandemice atât asupra sistemului de sănătate, cât și asupra economiei. Cu toate acestea rămânem determinați să continuăm agenda de reforme, să ne ajustăm planurile în funcție de evoluțiile pandemiei și să identificăm toate soluțiile optime pentru a acoperi deficitul bugetar”, a spus Sergiu Railean.

Ministrul Railean s-a referit la reforma întreprinderilor de stat, menționând că instituția, cu suportul donatorilor, a elaborat o serie de regulamente, care vin să aplice prevederile legii cu privire la întreprinderile de stat și întreprinderile municipale.

Ministrul a afirmat că, în prezent, se află în procedură de definitivare regulamentul cu privire la  modul de selectare și numire a administratorului, membrilor consiliului de administrație și a comisiei de cenzori ai întreprinderilor de stat și condițiile de remunerare a acestora.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
FMI: Datoria publică mondială va urca în acest an până la cel mai ridicat nivel atins vreodată

FMI: Datoria publică mondială va urca în acest an până la cel mai ridicat nivel atins vreodată

Venitul lunar minim garantat va fi indexat de două ori pe an. Cum se majorează cuantumul acestuia pentru familiile care au copii

Venitul lunar minim garantat va fi indexat de două ori pe an. Cum se majorează cuantumul acestuia pentru familiile care au copii

R. Moldova începe negocierile pentru un nou program cu FMI

R. Moldova începe negocierile pentru un nou program cu FMI

FMI înrăutăţeşte semnificativ estimările privind evoluţia economiei mondiale în acest an

FMI înrăutăţeşte semnificativ estimările privind evoluţia economiei mondiale în acest an

Doi bărbați din Bălți, cercetați pentru că ar fi deschis un schimb valutar într-un apartament. Prejudiciul estimat se ridică la două milioane de lei

Doi bărbați din Bălți, cercetați pentru că ar fi deschis un schimb valutar într-un apartament. Prejudiciul estimat se ridică la două milioane de lei

Cetățenii pot renunța la compensațiile acordate de Guvern pentru plata facturilor la gazele naturale. Care este procedura

Cetățenii pot renunța la compensațiile acordate de Guvern pentru plata facturilor la gazele naturale. Care este procedura

Advertoriale
Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

 Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova intră în Cod Roșu: Toate școlile, de luni, trec în regim online pentru o perioadă de două săptămâni. Ce alte restricții au fost impuse
  • 2
    Tauber evită să zică cât o costă naveta Bălți-Chișinău, dar spune că ar putea închiria un apartament în nordul țării
  • 3
    Moldovagaz urmează să solicite majorarea tarifelor la gazele naturale. Vadim Ceban: „Întreprinderea activează în pierdere”
  • 4
    Grosu vs Reidman: Cine știe mai multă fizică sau cum poate fi redus consumul de gaze
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.