Ar fi încercat să scape cu 100 de dolari de amenda pentru trecerea ilegală a frontierei. Ce riscă pentru fapta sau un bărbat de la Ceadîr-Lunga

Ar fi încercat să scape cu 100 de dolari de amenda pentru trecerea ilegală a frontierei. Ce riscă pentru fapta sau un bărbat de la Ceadîr-Lunga

 Ar fi propus unui ofițer de investigații din cadrul Direcției regionale Sud a Poliției de frontieră 100 de dolari pentru ca polițistul să nu-l sancționeze pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Este vorba despre un bărbat de la Ceadîr-Lunga, care a ajuns pe mâna oamenilor legii, figurând într-un dosar de corupere activă.

Polițistul de frontieră a sesizat DGT Sud a CNA despre tentativa de corupere, denunțând propunerea unei mite de 100 dolari. Totul s-a întâmplat în biroul de serviciu din cadrul sediului Direcției regionale Sud a Poliției de frontieră, iar transmiterea banilor a fost documentată.

În acțiunile lor, ofițerii CNA au fost asistați de Serviciul protecție internă și anticorupție a MAI.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru corupere activă, iar dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă până la 5 ani de detenție sau amendă penală de la 50.000 la 150.000 de lei. 

 Bănuitul este cercetat în stare de libertate.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!
 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Denunț pe numele lui Gațcan la Procuratura Generală. „Am notat și alte cazuri de tentativă de corupere a unor deputați din fracțiunea PSRM”

Denunț pe numele lui Gațcan la Procuratura Generală. „Am notat și alte cazuri de tentativă de corupere a unor deputați din fracțiunea PSRM”

Pavel Filip spune că are dovezi despre coruperea deputaților și a denunțat la CNA doi colegi. Cine sunt aleșii la care se referă liderul PDM

Pavel Filip spune că are dovezi despre coruperea deputaților și a denunțat la CNA doi colegi. Cine sunt aleșii la care se referă liderul PDM

Filip a depus denunț la Procuratură: E pornită o cauză penală pe coruperea deputaților

Filip a depus denunț la Procuratură: E pornită o cauză penală pe coruperea deputaților

Ce a decis instanța în cazul brokerilor reținuți pentru corupere activă

Ce a decis instanța în cazul brokerilor reținuți pentru corupere activă

Un inspector vamal a fost reținut de CNA pentru corupere pasivă

Un inspector vamal a fost reținut de CNA pentru corupere pasivă

Cel puțin șase persoane au murit în Harkov în urma unui atac cu rachete (VIDEO)

Cel puțin șase persoane au murit în Harkov în urma unui atac cu rachete (VIDEO)

Advertoriale
La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Agenția pentru Supraveghere Tehnică a examinat șantierul inundat din Calea Orheiului și a constat că există pericol de a fi afectate construcțiile existente din preajmă
  • 2
    Prețul motorinei mai mare decât cel al benzinei. Cât vor costa mâine carburanții
  • 3
    După ploaie vom juca tenis în galoși? Epopeea polistirenului din subterane, urmată de instalarea unor mese de joc direct în pământ. Ce spune Primăria
  • 4
    Cererea de chemare în judecată depusă de liderul PACE Gheorghe Cavcaliuc împotriva mai multor instituții media, printre care și AGORA a fost scoasă de pe rol. Decizia, emisă de Judecătoria Chișinău (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.