Incendiul a izbucnit în jurul orei 3:50, în noaptea de duminică spre luni. Focul a cuprins întreg acoperișul Inspectoratului de Poliție Rezina al IGP, comunică oamenii legii. Martorii au reușit să evacueze documentele și armamentul, iar victime nu sunt înregistrate.
Potrivit polițiștilor, incendiul izbucnit în toiul nopții a fost observat de un angajat al Inspectoratului de Poliție Rezina care se afla în serviciul de gardă. Acesta a văzut flacăra puternică în aripa stângă a sediului. În scurt timp, întreg acoperișul instituției a fost cuprins de foc.
La fața locului au intervenit șase autospeciale ale Serviciului Situații Excepționale, la lichidarea incendiului participând pompierii și angajații Inspectoratului de Poliție.

Pompierii au reușit localizarea incendiului la ora 05:40 și au lichidat total arderea la ora 06:50. În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit, iar pagubele materiale se rezumă la acoperișul instituției de 800 de metri pătrați și un birou, parțial afectat, din aripa stângă, de la etajul superior.

Toate documentele, precum și armamentul au fost evacuate din clădire, dau asigurări oamenii legii.
Deocamdată nu se cunoaște motivul declanșării incendiului.
Vezi și aceste știri

Jurnalista de la Rossia 24, care a realizat un interviu cu Igor Dodon, nu a solicitat acreditare pentru activitate pe teritoriul R. Moldova. Reacția SIS

Moldova continuă să găzduiască peste 76.000 de cetățeni ucraineni. Iată câți străini au solicitat azil de la începutul războiului în Ucraina
