Patru tineri, trei dintre care minori, au fost reținuți de oamenii legii pentru că au furat o mașină dintr-o parcare. Proprietara automobilului, constatând lipsa unității de transport, a sesizat poliția. În scurt timp la intersecția străzii Grădina Botanică cu Pădurii, mașina respectivă a fost observată de polițiști, iar conducătorul a fost somat să oprească.
Acesta a refuzat categoric, continuând deplasarea, punând în pericol viața, atât a participanților la trafic, cât și a pasagerilor aflați în automobilul. După câteva minunte, în comuna Bubuieci automobilul a fost stopat forțat. Șoferul pentru a se eschiva de poliție, a deteriorat automobilul de serviciu, frânând brusc și efectuând o manevră cu spatele.
La volan se afla un minor, de 17 ani, iar în calitate de pasageri, 3 prieteni cu vârsta de 16, 17 și 18 ani, toți locuitori ai municipiului Chișinău.
La fața locului a fost solicitată grupa operativă și documentare accidente rutiere, care va investiga în continuare cazul pentru a stabili toate circumstanțele.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!
Vezi și aceste știri

IGP, despre altercațiile dintre polițiști și veterani: „Oamenii legii nu au aplicat forța fizică asupra protestatarilor”

Chișinău: O mașină, mistuită de flăcări în plină stradă

O mașină a ajuns în gardul Muzeului de Etnografie și Istorie Naturală. Un șofer nu a preselectat din timp banda potrivită (FOTO)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
