Asfaltul, proaspăt așternut pe strada Ion Pelivan din capitală, s-a surpat pe o porțiune, ca urmare a defecțiunii unei țevi de apă. Despre aceasta a comunicat primarul general al capitalei, Ion Ceban, în cadrul ședinței Primăriei. Potrivit edilului, costurile de reabilitarea a învelișului vor fi acoperite din contul celor care se fac vinovați de situație.
Porțiunea de asfalt s-a surpat la doar câteva zile după ce acesta a fost așternut.

Pe caz a fost demarată o anchetă. Acum, edilul susține că responsabilii de la Apă Canal n-ar fi asigurat funcționalitatea apeductului reparat după o avarie. Țeava s-ar fi spart și drept urmare ar fi fost deteriorată o porțiune de 20 de metri pătrați din drumul proaspăt reabilitat.

Costurile s-ar ridica la 16 mii de lei, spune Ceban. Mai mult, primarul afirmă că cheltuielile de reabilitare a suprafeței deteriorate vor fi acoperite din banii persoanelor responsabile.
„Fără supărări, în continuare, dacă se mai întâmplă așa cazuri, se va proceda la fel”, a subliniat Ceban. Viceprimarul de ramură urmează să supravegheze ca până la sfârșitul săptămânii să fie achitate cheltuielile.

Vezi și aceste știri

Ar fi sustras și accidentat un automobil. Un minor de 16 ani riscă amendă până la 67 de mii de lei sau până la trei ani de închisoare

Prețul petrolului, în continuă scădere după ce China a reînnoit temerile privind o posibilă recesiune globală

Alertele cu bombă revin. Mai multe locații din capitală, inclusiv podul de pe str. Ismail, vizate
Advertoriale

Ești pasionat de IT și vrei să crești în acest domeniu? Înscrie-te la Academia IT de la maib (VIDEO)

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului
