S-au jucat cu focul: O gospodărie din Leova, cuprinsă de flăcări, după ce doi copii au folosit chibrituri

S-au jucat cu focul: O gospodărie din Leova, cuprinsă de flăcări, după ce doi copii au folosit chibrituri
Foto:DSE


O gospodărie din satul Cazangic, raionul Leova, a fost cuprinsă de flăcări, după ce doi minori au fost surprinși jucându-se cu chibriturile, transmite Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Totul s-a produs în seara zilei de 13 iulie.

Potrivit primelor informații, incendiul violent a cuprins suprafața a trei șoproane unde era depozitat nutreț pentru animale. În urma incendiului, acestea au fost distruse, iar cei șase miei care se aflau în interior au pierit.

Pompierii au acționat prompt, astfel reușind să salveze casa de locuit care se afla în imediata apropiere de locul izbucnirii flăcărilor. 

„Potrivit primelor cercetări efectuate la fața locului, incendiul ar fi izbucnit în urma jocului copiilor cu focul. Doi minori, un băiat în vârstă de 10 ani și o fetiță de doar 2 ani au fost observați cum se jucau cu chibriturile în preajma șoproanelor”, se arată într-un comunicat IGSU.

Din fericire, în urma incendiului nici o persoană nu a avut de suferit.

Specialiștii urmează să stabilească circumstanțele izbucnirii incendiului. 

„IGSU îndemnă oamenii care au în grijă minori să-i supravegheze strict, să nu le permită să se joace cu sursele de aprindere, în vederea evitării incendiilor, dar și a arsurilor provocate de acestea”, transmit salvatorii.

Potrivit IGSU, de la începutul acestui an  trei copii au decedat în incendii.

Dacă tot ai ajuns aici…

… vrem să-ți cerem o favoare. Sute de mii de oamenii intră pe AGORA, lună de lună, pentru informație de calitate. Noi credem că toți oamenii merită acces la informație corectă, verificată și explicată. Tocmai din această cauză vrem să păstrăm știrile și articolele pe care le facem accesibile pentru toată lumea.

La acest site de știri independent, arătăm zilnic acțiunile celor de la putere și tot ce se întâmplă în țară. Nu avem în spate oligarhi, jurnalismul pe care îl facem este liber de orice părtinire politică. Cu ajutorul tău vom continua să scoatem adevărul la suprafață și vom continua să dezvoltăm proiecte media noi care să inspire.

Suntem determinați să asigurăm un jurnalism care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțeleagă mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească atât pe timpuri de criză sau pandemie, cât și în afara ei. Munca noastră nu ar fi posibilă fără cititorii noștri, care ne susțin și ne încurajează.

Fiecare contribuție este valoroasă pentru activitatea redacției.
Ia-ți un Abonament și fii alături de AGORA. Durează doar 1 minut. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Incendiu de proporții la Cernăuți. 30 de pomperi s-au deplasat la fața locului pentru a stinge focul (FOTO/VIDEO)

Incendiu de proporții la Cernăuți. 30 de pomperi s-au deplasat la fața locului pentru a stinge focul (FOTO/VIDEO)

Incendiu de proporții în localitatea Suruceni. La fața locului, cinci echipaje de pompieri (VIDEO,FOTO)

Incendiu de proporții în localitatea Suruceni. La fața locului, cinci echipaje de pompieri (VIDEO,FOTO)

Specialiștii admit două cauze ce ar fi provocat incendiul de la Moldexpo. Printre versiuni - un scurtcircuit electric

Specialiștii admit două cauze ce ar fi provocat incendiul de la Moldexpo. Printre versiuni - un scurtcircuit electric

Advertoriale
Stai acasă și vezi online filme de Cannes, Veneţia şi Oscar, în cadrul Zilelor Filmului Românesc

Stai acasă și vezi online filme de Cannes, Veneţia şi Oscar, în cadrul Zilelor Filmului Românesc

Startup City Cahul – proiectul care va contribui la dezvoltarea economiei digitale în regiune

Startup City Cahul – proiectul care va contribui la dezvoltarea economiei digitale în regiune

Linella lansează Campania „Călătorește altfel - lasă bucătăriile lumii să intre în casa ta”. Premiul mare - o rulotă! (VIDEO)

Linella lansează Campania „Călătorește altfel - lasă bucătăriile lumii să intre în casa ta”. Premiul mare - o rulotă! (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Sergiu Grădinaru, fondator Nivalli, despre concurență, creșterea unei afaceri în sectorul de mezeluri, tendințe și lipsa exportului | Nota de Plată
    Sergiu Grădinaru, fondator Nivalli, despre concurență, creșterea unei afaceri în sectorul de mezeluri, tendințe și lipsa exportului | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Magia imunității parlamentare - iată nu-i, dar totuși este. De ce deputații lipsiți de ea oricum rămân imuni la alte dosare (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”. Hai să ne lansăm în drum! De unde s-au „catapultat” în campanie candidații și cât de reale le sunt promisiunile
  • Oameni ca tine: Cristian Serdeșniuc, tânărul profesor care și-a legat destinul, visele și viitorul de școala din sat (FOTO)
  • Laurentia Filipschi - Cum educam financiar copiii, instrumente, bani de buzunar | Nota de Plata
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Quiche cu broccoli și piept de pui – plăcere gastronomică pentru gurmanzi (Foto)
  • Sforăitul: 7 cauze ale acestuia și cum să scapi de el
Cele mai populare
  • 1
    Fostul deputat român Cristian Rizea, surprins într-un local de lux la Chișinău, după ce ar fi parcat neregulamentar (VIDEO)
  • 2
    Slusari: „Din noiembrie, vor fi probleme cu achitarea salariilor și a pensiilor”. Ce spune ministrul Finanțelor
  • 3
    Michalko, despre cartea publicată de Ţîrdea: „Sunt consternat de atacurile dure, nefondate şi rău-intenţionate, lansate la adresa societăţii civile”
  • 4
    Stoianoglo: Afacerea lui Plahotniuc cu Loteria Moldovei a prejudiciat statul cu peste 400 de mln de lei
Autentificare
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.