UPDATE 11:28 Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a anunțat că veteranii de război care protestează în fața Legislativului au blocat bulevardul Ștefan cel Mare.
„Vă anunț că veteranii au blocat Ștefan cel Mare și nu înțeleg de ce nimeni din majoritate nu iese la ei”, a spus Slusari în plenul Parlamentului.
Totodată, deputatul democrat Alexandru Jizdan a anunțat că va ieși în fața protestatarilor.
„Am înțelegerea de merge de a discut cu ei. Voi merge să discutăm”, a precizat Jizdan.
Știrea inițială: „În fața Parlamentului protestează un grup de veterani. Aceștia cer ca președinta Legislativului să iasă pentru a discuta cu ei”, a spus deputatul Alexandru Slusari, în cadrul ședinței Parlamentului.
Iar în fața Executivului, oamenii au scandat: „Verem să lucrăm”, „Vrem să cântăm” „Vrem activitate cu norme reglementate”, „Ne-ați legat mâinele”, „Susțineți-ne să rămânem în țară”, „Vrem libertate”.
Manifestanții susțin că odată cu interzicerea desfășurării evenimentelor cu participarea unui număr mai mare de 50 de persoane au rămas fără venit.
„Avem rate care nu au fost anulate, chiar dacă noi nu putem să muncim. Vrem să lucrăm pentru a ne întreține familiile. Ar fi trebuit să fim 100 persane, majoritatea fiind din Comrat. Suntem mai puțini pentru că uniii au fost intimidați. Le-au spus că o să fie manbifestația o să cu tentă politică”, a menționat o protestatară.
Pentru a evita răspândirea virusului COVID-19, poliția a îndemnat manifestanții să respecte restricțiile impuse de autorități și să se conformeze indicațiilor oamenilor legii.
Amintim că în luna martie autoritățile au emis ordinul prin care se interzice organizarea și desfășurarea evenimentelor culturale în teatre, săli de concerte, muzee, biblioteci, case de cultură, cu participarea unui număr mai mare de 50 de persoane, în legătură cu infecția cu noul tip de coronavirus.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.