Cu votul a 99 de deputați și după lungi dezbateri contradictorii, deputații au aprobat un proiect de lege ce prevede măsuri suplimentare de protecție socială a veteranilor de război, a participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Atomică Cernobîl și a familiilor lor. Mai exact, s-a decis acordarea statutului de persoană asigurată de Guvern pentru veteranii și majorarea alocației lunare pentru soții celor decedați.
Proiectul prevede atribuirea statutului de persoană asigurată veteranilor de război și includerea acestora în categoria de persoane asigurate de Guvern, potrivit legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală.
Totodată, s-a aprobat majorarea cuantumului alocației lunare de stat de la 250 lei la 500 de lei, soților participanților la cel de-al doilea război mondial sau la acțiuni de luptă în timp de pace căzuți la datorie, ai persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului care au decedat și pentru soții participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala atomică Cernobîl care au decedat.
Costul modificărilor s-ar ridica lunar la 258,25 mii lei, sau circa 1,54 milioane de lei pentru prima jumătate a anului curent. Mijloacele financiare urmează să fie alocate suplimentar din bugetul de stat.
Totuși, înainte de afi votat în lectura a doua, la proiectul de lege a fost propus un amendament din partea deputate Stela Macari. Acesta prevede ca toți veteranii de război, inclusiv veteranii de război angajați în câmpul muncii, să le fie atribuit statutul de persoană asigurată de către Guvern, ca să poată beneficia gratuit de prima de asigurare medicală. Deputata a argumentat necesitatea amendamentului în scopul evitării unui tratament diferit față de veteranii angajați și cei neangajați.
Proiectul de lege a fost votat, împreună cu modificările prevăzute în amendament, de către 99 de deputați prezenți în sala Parlamentului.
Vezi și aceste știri

SUA îngheaţă active de peste un miliard de dolari ale oligarhului rus Suleiman Kerimov

Primăria din Ialoveni anunță că în lunile iulie-august călătoriile cu troleibuzul pe teritoriul orașului vor costa 2 lei

Rusia interzice exporturile de orez și aminoacizi furajeri de la 1 iulie până la sfârșitul acestui an
Advertoriale

Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli
