Din cei 898 de primari aleși în 2015, mai mult de jumătate și-au schimbat partidul. Cum se împart banii publici către primării în funcție de afilierea politică (STUDIU)

Din cei 898 de primari aleși în 2015, mai mult de jumătate și-au schimbat partidul. Cum se împart banii publici către primării în funcție de afilierea politică (STUDIU)
Foto: tvrmoldova.md


Migrația primarilor de la un partid politic la altul este o practică des întâlnită în Republica Moldova. Aceasta s-a intensificat în perioada anilor 2015 – 2019. Din cei 898 de primari aleși la scrutinul din 2015, cel puțin 471 și-au schimbat afilierea politică, unii chiar și de trei ori, arată datele unui studiu privind clientelismul politic în gestionarea fondurilor publice, realizat de Expert-Grup în parteneriat cu IPRE.

Potrivit experților, clientelismul politic este considerat a fi o practică des întâlnită la nivelul finanțelor publice. Acest fenomen apare cel mai frecvent sub formă de încălcare a legii în ceea ce privește achizițiile publice, precum și în procesul de luare a deciziilor și gestionarea patrimoniului public sau a resurselor financiare publice. În cadrul cercetării au fost evaluate diverse instrumente de alocare a resurselor financiare publice către APL de nivel I (primării) și cum acestea au fost distribuite.

Sursa: Captură video/privesc.eu

Autorii susțin că un aspect important ține de apartenența politică a primarilor, ori aceasta se modifică permanent ca urmare a migrării aleșilor locali de la un partid la altul. 

Sursa: Captură video/privesc.eu

Datele arată că transferurile aprobate prin Legea bugetului pentru anul 2018 și 2019 au fost repartizate inechitabil între APL-urile de nivelul I, fiind favorizate localitățile unde primarii sunt afiliați politic partidelor care formează majoritatea parlamentară. Astfel, în anul 2018 din totalul de 116,98 mil. MDL, peste 61% din transferuri au fost aprobate pentru primarii afiliați majorității parlamentare, comparativ cu aproape 39% din transferuri aprobate pentru cei afiliați partidelor de opoziție.

 În anul 2019, din totalul de 204,09 mil. mai mult de 56% au revenit APL-urilor afiliate partidelor din majoritatea parlamentară, comparativ cu doar cca 43% pentru celelalte.

În anul 2018, din totalul de primării care au obținut transferuri de la bugetul de stat, 101 au constituit primării afiliate Partidului Democrat și 19 primării ale PPEM. În anul 2019, numărul de primării beneficiare de alocări de la bugetul de stat la bugetele locale s-a mărit semnificativ, ajungând cifra de 870 de primării.

Autorii sunt de părere că datorită faptului că anul 2019 a fost an electoral, creșterea numărului de primării beneficiare de transferuri a fost dictat anume de interesul de a obține suport pentru PDM din partea primăriilor afiliate partidelor de opoziție. Cuplat cu transferuri financiare din alte fonduri, scopul urmărit ar fi fost atragerea electoratului altor partide în bazinul electoral al PDM.

Sursa: Captură video/privesc.eu

Cel mai mare indice al clientelismului aferent a fost înregistrat în cazul Fondului Ecologic Național. În 2018, dar, în special, în 2019 sursele din cadrul Fondului au fost repartizate prioritar către localitățile conduse de primari afiliați partidelor de guvernare. Astfel, în 2018 un cetățean dintr-o localitate cu un primar afiliat guvernării a putut beneficia de o sumă ce era de 2,4 ori mai mare, decât un locuitor ce trăia într-o localitate condusă de o persoană neafiliată guvernării. În 2019, clientelismul s-a majorat până la 4,7 (indicele egal cu unu este considerat absența fenomenului).

Sursa: Captură video/privesc.eu

Nivelul înalt al clientelismului politic asociat FEN este cauzat de structura organizatorică a acestui fond. FEN este gestionat de o instituție subordonată politic (Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului), iar Consiliul de Administrare al FEN este prezidat de Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului care este o figură politică. Pentru a diminua nivelul înalt al clientelismului politic autorii propun să fie analizată posibilitatea reformării Consiliului de Administrare, inclusiv, prin excluderea din cadrul acestei structuri a persoanelor numite pe criterii politice.

O excepție de la acest fenomen este Fondul de Eficiență Energetică. În acest caz, indicele are valoarea de 1,05, fapt ce arată că nu avem manifestări ale clientelismului.

Sursa: Captură video/privesc.eu

Studiul a fost realizat în cadrul proiectului „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftung e.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftung e.V.

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Codul Feroviar a fost votat în prima lectură de către deputați

Codul Feroviar a fost votat în prima lectură de către deputați

Legea privind modificarea Constituției a fost votată în lectura a doua

Legea privind modificarea Constituției a fost votată în lectura a doua

Cinci factori care au contribuit la reducerea utilizării numerarului în Suedia: Experiența împărtășită la Moldova ICT Summit

Cinci factori care au contribuit la reducerea utilizării numerarului în Suedia: Experiența împărtășită la Moldova ICT Summit

Advertoriale
 „Implicarea prin reciclare”. O nouă  campanie de reciclare a hârtiei, lansată de AVI Moldova

„Implicarea prin reciclare”. O nouă campanie de reciclare a hârtiei, lansată de AVI Moldova

LIVE TEXT. 23 septembrie 2021 - Moldova ICT Summit - evenimentul de impact al industriei IT

LIVE TEXT. 23 septembrie 2021 - Moldova ICT Summit - evenimentul de impact al industriei IT

MAIB și ASEM au semnat un acord de parteneriat. Iată ce proiecte și evenimente sunt pe lista de colaborare

MAIB și ASEM au semnat un acord de parteneriat. Iată ce proiecte și evenimente sunt pe lista de colaborare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Ministra Sănătății anunță că certificatul COVID-19 ar urma să devină obligatoriu pentru mai multe activități, iar școlile vor activa în format fizic
  • 2
    Guvernul a aprobat indexarea venitului lunar minim garantat. De la 1 octombrie acesta va constitui 1.196 lei
  • 3
    Noi restricții pentru localitățile aflate sub Cod Roșu de alertă în sănătate publică
  • 4
    Persoanele fizice din Republica Moldova  vor putea cumpăra direct valori mobiliare de stat. Un concept în acest sens a fost aprobat de Guvern
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.