Un copil de doi ani și-a încuiat mama pe balcon pentru a se uita la TV. La fața locului s-au deplasat pompierii cu două autospeciale

Un copil de doi ani și-a încuiat mama pe balcon pentru a se uita la TV.  La fața locului s-au deplasat pompierii cu două autospeciale


Un copil de doi ani și-a încuiat mama pe balcon pentru a se uita liniștit la TV. Tatăl, care se afla în fața blocului, a fost nevoit să ceară ajutorul salvatorilor pentru a ieși din încurcătură, întrucât a constatat că nici el nu poate intra în casă. Cheia ar fi rămas în ușă, pe interior.  Incidentul a avut loc în localitatea Focșani din România. 

Într-o postare pe pagina de Facebook, sub titlul „O întâmplare cu final fericit”, ISU Vrancea a detaliat ce s-a întâmplat, scrie observatorul.ro. 

„O familie, domiciliată pe str. Mioriței din municipiul Focșani, a trecut prin mari emoții astăzi, 17 iulie, după ce fiul de numai doi ani a blocat ușa balconului, în timp ce mama avea treabă acolo.

Tatăl se afla în fața blocului. Alertat de mamă, acesta a suit repede cele trei etaje, cu gândul de a-și supraveghea copilul. Panica a crescut în momentul în care, în încercarea de a intra în apartament, tatăl a constatat că nu poate pătrunde deoarece în interior era cheia rămasă în ușă.

Văzând că nu au altă soluție au sunat la 112. Imediat, au fost mobilizate două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, care s-au deplasat de urgență către locul evenimentului, cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime (autoscară)”. 

Salvatorii au reușit să intre în apartament printr-o ușă deschisă de la un alt balcon. Spre fericirea tuturor, copilul stătea liniștit și se uita la televizor. 

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Weekendul se anunță frumos. Vezi cum va fi vremea

Weekendul se anunță frumos. Vezi cum va fi vremea

Circulația motocicletelor pe bulevardul Ștefan cel Mare a fost interzisă

Circulația motocicletelor pe bulevardul Ștefan cel Mare a fost interzisă

Nuntă în familia regală pe timp de pandemie. Prinţesa Beatrice, nepoata reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, s-a căsătorit

Nuntă în familia regală pe timp de pandemie. Prinţesa Beatrice, nepoata reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, s-a căsătorit

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Afganistanul, prin ochii Olgăi Cegorean: Cel mai mult îmi e frică să nu mă mai pot întoarce niciodată acolo
  • 2
    Mesaj cu apropo de la Arina Spătaru? „Mi-am luat rămas bun de la Platforma DA. Nu știu de ce am ales să stau într-o mlaștină”
  • 3
    Ultima oră! Procurorii renunță oficial la învinuirile din „dosarul Petrenco”
  • 4
    Vremea se răcește. Meteorologii au emis Cod Galben de îngheț
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.