Încă 30 de zile de arest la domiciliu pentru un fost procuror: Acesta este învinuit de exces de putere și escrocherie

Încă 30 de zile de arest la domiciliu pentru un fost procuror: Acesta este învinuit de exces de putere și escrocherie

Magistrații au admis, în proporție integrală, demersul Procuraturii Generale (PG) de prelungire, cu încă 30 de zile, a arestului la domiciliu pentru un fost procuror din cadrul Procuraturii Anticorupție. Acesta este învinuit de escrocherie în proporții deosebit de mari și exces de putere, săvârșite în interesul unui grup criminal organizat.

Acțiunile acestuia ar fi dus la deposedarea unui cetățean al Rusiei de bunuri și bani, în valoare de peste 1,8 milioane de euro, transmite PG.

Fostul procuror a fost reținut acum două luni, iar complicele acestuia – conducătorul SA „Natur Bravo”, a fost anunțat în căutare.

Cauza penală a fost inițiată pe fapte ilegale și abuzive ale succesorilor cetățeanului rus la conducerea SA „Natur Bravo”, care, prin intermediul procurorilor din cadrul Procuraturii Anticorupție, ar fi intrat în posesia bunurilor materiale ce-i aparțin.

Totul s-a întâmplat în anul 2018, atunci când Procuratura Anticorupție i-a deschis un dosar penal, iar pentru „a-l ajuta” să-și rezolve problemele de ordin juridic, au intrat în posesia a practic toate proprietățile pe care acesta le deținea, în valoare de peste 1,8 milioane de euro.

Mai exact, este vorba despre:

• un apartament în Londra (Marea Britanie) în valoare de 1,2 milioane de euro

• imobile în orașul Krasdnodar (Federația Rusă) estimate la 130 mii euro

• 120 de mii de euro - transmise în câteva rate

• 365 mii euro – transferate de pe conturile bancare ale acestuia din Elveția în conturile indicate de către bănuți, care ulterior, au ajuns într-o bancă din stânga Nistrului.

De menționat este faptul că toate proprietățile au fost transferate în timp ce cetățeanul Federației Ruse se afla în arest preventiv la Chișinău, negocierile și actele de transmitere a drepturilor de proprietate pe respectivele bunuri fiind efectuate și semnate atât în incinta Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, cât și în birourile Procuraturii Anticorupție.

Citește și: Încă o lună de arest pentru un fost procuror anticorupție, pus sub învinuire pentru escrocherie și exces de putere

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.