„Plecasem din liceu cu ideea că vrea să studiez informatica, iar Facultatea respectivă de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” a fost locul perfect. Am studiat 4 ani, deoarece avem dublă specialitate - Informatică și Limba Engleză”, povestește Vitalie Jurjiu, actualmente stabilit în Canada și activând într-o companie de IT care creează aplicații și jocuri pentru copii. Discutăm despre oportunitățile unei specialități în IT cu absolventul acestei facultăți de la UPSC.
Matematica și Informatica sunt inseparabile
„Am început să studiez atunci când calculatoarele erau pentium 4. Acolo am făcut cunoștință cu structura calculatoarelor și programarea, noi știind doar butonul de pornire și oprire. Am petrecut foarte mult timp în laboratoare, până seara rămâneam în sălile de calculatoare, deoarece nu avem un computer personal. A fost interesant. Acolo am început să intrăm în esența calculatoarelor, a programării. Făceam softuri, am făcut multă matematică - lucru de care sunt foarte mulțumit astăzi. Doar acum înțeleg cât de strâns sunt legate aceste două domenii și cât de mult utilizăm matematica în programare”, povestește Vitalie.
Abilitățile pedagogice, utile până în prezent
„Masteratul a fost o continuitate pentru studiile universitare. Cred că domnul Balmuș, pe atunci șef de catedră, a avut o influență mare asupra acestei alegeri. Deja activam și în cadrul Universității la laboratoare. A fost foarte util, făceam lecții de laborator cu studenții și primeam o plăcere enormă. Era în sânge deja pedagogia - un lucru foarte interesant. Când tu transmiți cunoștințele tale altor persoane realizezi cât de multe cunoști și că poți atât de mult să avansezi în domeniu. Astăzi, fiind programator și lucrând într-o echipă, facem schimb de cunoștințe permanent între colegi, iar abilitățile de profesor îmi sunt utile până în prezent”, mai spune fostul student și masterand al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”.
Specializarea - necesară și în cazul programatorilor
„Acum activez într-o companie din Montreal, specializată pe crearea de softuri, aplicații și jocuri pentru copii. Activez într-o echipă foarte diversă din punct de vedere cultural. Toate cunoștințele acumulate în facultate îmi sunt foarte utile, deoarece toate jocurile pe care le creăm au un context educativ și trebuie să ne apropiem cât mai mult de ideea de a transmite mesajul educativ. Copiii sunt lângă mine practic, deoarece lucrez de acasă, și mereu mă roagă să testeze jocurile, văzând interfața lor pe calculator. Ei sunt sinceri când își spun părerea, iar asta e frumos”, mai apune Vitalie Jurjiu.
Vezi discuția integrală cu Vitalie, află cum și-a găsit primul job în domeniul IT atunci când a mers în Canda și cât de mult i-au fost utile cunoștințele acumulate la facultatea de Informatică și Științe ale Educației a UPS „Ion Creangă”.
Detalii despre admiterea online la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” afli AICI.
Alegeți o facultate în domeniul informaticii și tehnologiilor Informaționale la Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă"
Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților instituționale de comunicare ale universităților din Moldova”, ce se desfășoară cu sprijinul Proiectului TEKWILL, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC, cu susținerea financiară a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și a Suediei. Conținutul acestui material reprezintă opinia exclusivă a autorului și nu reflectă neapărat poziția finanțatorilor.

P.
Vezi și aceste știri

Ramona Ziemann a ales cariera în IT: „Suntem toți egali, iar șansele de a crește, de a fi avansat, de a crește profesional – sunt egale pentru fiecare”

Stefanie Ciutac a ales cariera în IT: „IT-ul este provocarea de a găsi soluții la problemele care, aparent, nu au soluții”
