Parlamentul ar putea examina azi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu

Parlamentul ar putea examina azi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu
Ion Chicu, foto: ZdG

„Biroul permanent se convoacă și va încerca să organizeze azi ședința Parlamentului pentru a dezbate moțiunea de cenzură.” Declarația a fost făcută de prim-ministrul Ion Chicu. Știrea se actualizează.

„Am fost informat că astăzi la ora 10 se va convoca Biroul permanent al Parlamanetului cu propunerea de a convoca astăzi ședința Parlamentului pentru a examina moțiunea de cenzură. Deci astăzi, dacă decide Biroul permanent, va avea loc dezbaterea reaspectivă. Bineînțeles, în aceste condiții, Guvernul trebuie să-și schimbe agenda pentru a putea participa la acest exercițiu democratic. Bineînțeles în funcție de rezultatele acestui exercițiu vom lua deciziile ulterioare de planificare a activitivăților”, a declarat Chicu.  

Aici despre: Moțiunea de cenzură: Îți spunem, de la A la Z, ce semnifică votul de neîncredere

Premierul a menâionat că în cazul în care Cabinetul de miniștri ar fi demis astăzi, Republica Moldova nu va putea semna miercuri Acordul de asistență macrofinanciară cu Uniunea Europeană, dar și Memorandumul cu Fondul MOnetar Internațional.  

Precizăm că pe parcursul acestei săptămâni, Parlamentul urma să se întrunească pentru a dezbate moțiunea de cenzură împotriva Guvernului înregistrată de deputații Platformei DA. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Cupa Mondială: Brazilia învinge Elveția pe stadionul din Qatar și se califică în optimile de finală

Cupa Mondială: Brazilia învinge Elveția pe stadionul din Qatar și se califică în optimile de finală

Andrei Spînu explică deficitul anticipat de electricitate de 74%: Un fenomen inexplicabil. Prețul a crescut cu 30% pe piața europeană

Andrei Spînu explică deficitul anticipat de electricitate de 74%: Un fenomen inexplicabil. Prețul a crescut cu 30% pe piața europeană

Moldelectrica: Pentru 29 noiembrie deficitul de energie electrică va fi de 74%

Moldelectrica: Pentru 29 noiembrie deficitul de energie electrică va fi de 74%

Advertoriale
Victoriabank: Unica bancă din clasamentul celor mai buni 20 de angajatori din țară

Victoriabank: Unica bancă din clasamentul celor mai buni 20 de angajatori din țară

Proiectul „maib recomandă” se extinde: Beneficiază de servicii de consultanță de la parteneri

Proiectul „maib recomandă” se extinde: Beneficiază de servicii de consultanță de la parteneri

Teatru Fără Nume te invită la Repetiţia cu Spectatorii

Teatru Fără Nume te invită la Repetiţia cu Spectatorii

EMISIUNI
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
    Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
Cele mai populare
  • 1
    Compensații: Cetățenii vor fi anunțați despre categoria de vulnerabilitate energetică atribuită treptat
  • 2
    Livada fraților Stăvilă: Cum pot fructele din Moldova să crească din bani europeni (VIDEO)
  • 3
    Preţul petrolului s-a prăbuşit peste noapte și a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele 11 luni
  • 4
    Dodon, despre războiul declanșat de Rusia: „Niciodată n-am condamnat agresiunea cuiva. Dacă Rusia atacă Transnistria, eu am să-i condamn” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.