După multe discuții, altercații și replici acide, Parlamentul a încheiat la miez de noapte sesiunea de primăvară 2020

După multe discuții, altercații și replici acide, Parlamentul a încheiat la miez de noapte sesiunea de primăvară 2020

După multe discuții, altercații și replici acide, prima sesiune ordinară a Parlamentului s-a încheiat la miez de noapte. Sesiunea s-a încheiat fără luări de cuvânt din partea deputaților, dar cu oficierea imnului de stat. Chiar și așa, deputații s-ar putea reîntruni în unele sesiuni extraordinare.

Președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi a precizat că există câteva proiecte care nu au reușit să fie puse pe masa de discuții.

Legislativul se întrunește în două sesiuni ordinare anuale. Potrivit legii,  sesiunea de primăvară începe în luna februarie și se încheie cel târziu la finele lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și se încheie cel târziu la finele lunii decembrie.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Parlamentul a creat o Comisie de anchetă care va investiga acțiunile de tip raider la băncile comerciale. Bolea: „Vestita fraudă bancară a fost doar o etapă”

Parlamentul a creat o Comisie de anchetă care va investiga acțiunile de tip raider la băncile comerciale. Bolea: „Vestita fraudă bancară a fost doar o etapă”

Parlamentul a decis: Partidele politice vor avea nevoie de patru ori mai puțini membri pentru a putea fi înregistrate

Parlamentul a decis: Partidele politice vor avea nevoie de patru ori mai puțini membri pentru a putea fi înregistrate

Munca mai presus de toate: Deputații continuă ședința Parlamentului, în pofida boicotului din partea Pro Moldova și PP Șor

Munca mai presus de toate: Deputații continuă ședința Parlamentului, în pofida boicotului din partea Pro Moldova și PP Șor

Advertoriale
Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Primele țări din Europa care anunță amenzi pentru cei care refuză vaccinul obligatoriu. În Austria, amenda poate ajunge la 7.200 euro
  • 2
    Ultimă oră! Avocata Poporului admite că ar putea să-și dea demisia din funcție după informațiile apărute în spațiul public
  • 3
    I-au oferit votul de încredere, iar acum cer demisia. Reacția fracțiunii PAS, după declarațiile lui Moloșag
  • 4
    Avocata tânărului homosexual, batjocorit în armată, spune că a discutat cu ministrul Apărării la subiect: „Am rămas uluită”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.