În timp ce Elena Belei raporta subiectul de pe ordinea de zi, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a intervenit și a spus că proiectul respectiv a fost deja aprobat și promulgat de șeful statului, fără avizul CSM.
Membra CSM a precizat că termenul de zece zile, timp în care urma să fie prezentat avizul, solicitat de Cancelaria de Stat, a fost depășit. Președintele instituției, Anatol Pahopol, a spus însă că „legile nu se avizează chiar în zece zile”.
Amintim că, pe 15 iulie curent, Guvernul a aprobat proiectul care prevede revenirea la vechea procedură de numire a procurorului general. Este vorba de excluderea filtrului instituit, anul trecut, de Ministerul Justiției, prin crearea unei comisii de selecție a candidaților la această funcție, normă declarată neconstituțională de Înalta Curte. Iar pe 16 iulie, documentul a fost aprobat, în ambele lecturi, de Parlament. Opoziția parlamentară s-a arătat nedumerită de graba cu care s-a votat proiectul.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.