„Ne-a fost frântă coloana vertebrală”. De vorbă cu un istoric, despre deportările sovietice și consecințele lor resimțite și în prezent (INTERVIU)

„Ne-a fost frântă coloana vertebrală”. De vorbă cu un istoric, despre deportările sovietice și consecințele lor resimțite și în prezent (INTERVIU)
Foto: Oxana Cistacov/prezi.com


Moldova Sovietică a trecut prin calvarul mai multor deportări, care au schimbat destinul a sute de mii de oameni. După ani de surghiun, revenirea la baștină a celor deportați a fost una grea și anevoioasă. Despre paginile terifiante ale istoriei recente, politicile de strămutare a populației basarabene, cât de accesibile sunt arhivele despre acest subiect și ce consecințe au adus deportările pentru istoria și dezvoltarea R. Moldova, AGORA a discutat cu istoricul Ion Varta.

– Prin ce s-au caracterizat valurile de deportări din Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța?

– Populația din aceste teritorii românești de la Est de Prut a avut parte de mai multe valuri de deportări, dar, cu preponderență, se cunoaște mai mult  despre cele trei valuri de deportări în masă ale populației din acest spațiu. Între acestea am avut parte și de valuri mai mici, toate constituind o politică diabolică de strămutare forțată, de lipsire mai întâi de proprietățile mobile și imobile și, ulterior, de deportare în Siberia, Kazahstan și în alte regiuni  ale fostei URSS.

Dacă am face o comparație între politicile de strămutare a populației basarabene, promovate de autoritățile imperiale ruse de ocupație și cele de deportare forțată, practicate de autoritățile sovietice, diferența este una imensă. Rușii imperiali au ademenit oamenii cu promisiuni frumoase, asigurându-i că o să li se ofere terenuri extinse, în nordul Caucazului, Siberia și Extremul Orient. În debutul anilor 70 ai sec. XIX câteva mii de basarabeni au acceptat să se transfere cu traiul în regiunile nordice ale Caucazului. Aceștia au avut parte de un destin relativ fericit, dacă facem abstracție de efectele înstrăinării lor pentru totdeauna de matrice, obținând terenurile arabile, promise de autorități. Cu totul alt destin au avut basarabenii care au acceptat să se strămute la capătul lumii, în Extremul Orient. Cei peste 60.000 de basarabeni, care, în decursul unui pătrar de veac (anii 90 ai sec. XIX și până în debutul Primului Război Mondial)  au tot părăsit Basarabia, având parte de o soartă tragică. Terenurile oferite s-au adeverit a fi cu copaci seculari, în taigaua siberiană, care nu puteau fi defrișați, în lipsa unui instrumentariu adecvat. O bună parte din aceste familii au revenit în Basarabia, fiind nevoite s-o înceapă de la zero. Ceilalți au rămas acolo pentru totdeauna, pierzându-și identitatea lor națională.

Deportarea din Orhei, sursa: didactic.ro

Deportările forțate de populație, la care au recurs autoritățile sovietice de ocupație din Basarabia în anii 1940-1941 și în anii 1945-1951 cu greu pot fi comparate cu politicile de strămutare, utilizate de autoritățile imperiale ruse. Stalin a pus în aplicare o varietate întreagă de crime, din șirul cărora face parte și acest gen de crimă, care au fost deportările, ce au vizat elitele Basarabiei, nordului Bucovinei și Ținutului Herța

Istoricul Ion Varta

În afară de această metodă de exterminare a unui popor, regimul sovietic de ocupație a mai recurs și la alte genuri de crimă, precum: teroarea în masă, represiunile pe criterii sociale, economice și politice,  exterminările persoanelor indezirabile, care au culminat cu asasinări în masă. Foametea, provocată de o manieră premeditată, a constituit una din cele mai barbare metode ale genocidului de tip sovietic, care a constat în nimicirea unui popor prin  înfometare, provocată prin metoda rechizițiilor forțate de surplusuri de produse agricole. De asemenea, structurile de represiune sovietice au practicat pe larg și condamnările la închisoare și lagăre de concentrare a sute de mii de oameni nevinovați .  Deportările au constituit, așadar, una din varietățile politicilor genocidale, prin intermediul cărora s-au pus în practică obiectivele diabolice de exterminare în masă a unei populații absolut inocente, care nu avea nimic în comun cu statul sovietic.

Foto: Oxana Cistacov/prezi.com

– Dacă am fi să ne referim la operațiunea din 1949, catalogată, ulterior, drept „cea mai mare deportare a populației basarabene", care este specificul acesteia?

– Deportările din iulie 1949 aveau o conotație specifică, ce le deosebește de celelalte valuri ale strămutărilor forțate. În iunie 1941 au fost deportați cei care erau suspectați de lipsă de loialitate față de regimul sovietic de ocupație, din perspectiva unui război preventiv sovieto-german, zămislit de Stalin, pentru a-i elimina pe toți acei care ar fi putut colabora cu inamicul. Deportările în masă din iulie 1949 i-au vizat, în primul rând, pe „dușmanii de clasă”-  „chiaburii”, adică, pe țăranii înstăriți, care și-au agonisit averile lor prin muncă cinstită, prin hărnicie, perseverență și tenacitate, care  constituiau  elitele economice și sociale ale zonei rurale a fostei RSSM. Dânșii erau suspectați de atitudine negativă față de politica de colectivizare a agriculturii și de aceea trebuiau eliminați din acest spațiu. Autoritățile sovietice s-au ciocnit cu refuzul țăranilor basarabeni de a se înregimenta în așa-zisele colhozuri. De nereușita lor erau învinuiți, în primul rând, țăranii înstăriți, care nu doreau  să renunțe la toate bunurile lor, de dragul intrării în colhoz. Totodată, eliminând din satele basarabene această categorie de țărani, se punea o mare presiune psihologică pe celelalte categorii sociale din spațiul rural, creându-se o panică și o frică cumplită, care a permis, în ultimă instanță, încheierea „cu succes” a operațiunii de colectivizare forțată a gospodăriilor țărănești.

- Ce le incriminau „chiaburilor” structurile sovietice de represiune?

- Chiaburii erau condamnați  pentru faptul că foloseau „munca înăimită”, care, de fapt, era un fenomen răspândit și absolut firesc, utilizat de secole în spațiul nostru. Era un fel de tocmeală între două părți, în baza unor înțelegeri amiabile. De exemplu, cei mai puțin avuți foloseau animalele de tracțiune ale celor înstăriți în schimbul unei munci de câteva zile la cei care le-au acordat acel ajutor. Era o muncă sezonieră, nu o forțare, dar sovieticii au inventat această șmecherie pentru a avea cu ce învinui țăranul care accepta ca cineva să muncească la el. Drept urmare, cel care acceptase ca cineva să-i compenseze un anumit ajutor prin intermediul „muncii înăimite”, era catalogat ca exploatator al unor oameni sărăci și considerat „chiabur” și „dușman al poporului”.

– Ce categorii de populație a fost deportată și cum a fost posibilă această operațiune?

– Listele de deportare conțineau numele a 40.850 de persoane. În afară de așa-zișii „chiaburi”, în listele respective au mai fost incluși foștii mari latifundiari, mari comercianți, persoane care au colaborat cu autoritățile române și cele germane, foștii gardiști albi, care se stabiliseră în Basarabia, foști membri ai partidelor politice din România, membri ai unor secte religioase, precum și membrii familiilor tuturor  acestor categorii de persoane.  

– Anihilarea țăranilor înstăriți constituia o premieră absolută în Basarabia?

- În Basarabia un asemenea fenomen se producea pentru prima oară. În fosta URSS politicile de lichidare a „chiaburimii”, ca o„clasă exploatatoare” au fost puse pe rol pentru prima oară în debutul anilor 30 ai sec. XX. La sfârșitul anului 1927, țăranii refuzaseră să ofere statului sovietic surplusurile de cereale, la prețuri inconvenabile. Producția agricolă, colectată de la țărani, era vândută atunci peste hotare, iar pe valuta câștigată era cumpărat utilaj modern, folosit, în special, în industria de război, pentru înarmare. Stalin se pregătea de o revoluție mondială și avea nevoie de armament modern, confecționat cu utilaj sofisticat. Sovieticii trebuiau să procure peste hotare strunguri performante și alt utilaj modern industrial. Și întrucât țăranii continuau să se opună cu înverșunare politicilor de rechiziții a surplusurilor de cereale, la prețuri inconvenabile, s-a decis exproprierea categoriilor de țărani înstăriți, expulzarea lor în Siberia, iar cei care au rămas, au fost mânați în așa-zisele colhozuri, prin intermediul cărora putea fi rechiziționată mult mai lesne producția agricolă de către statul sovietic.

Țăranul a fost cel care a plătit cumplit și pentru această înarmare până în dinți a regimului sovietic care se pregătea de declanșarea unei revoluții mondiale.

Istoricul Ion Varta

 

Sursa: didactic.ro

– Cât timp a durat călătoria până ce persoanele deportate au ajuns la locul destinației?

– Durata călătoriei spre infernul siberian a durat în unele cazuri până la 4 săptămâni.  Aceste victime inocente ale unor politici criminale s-au luptat cu setea, cu foamea. Li se dădea pește sărat, apă foarte puțină sau aproape deloc, unii au și decedat în drum spre stația terminus.

De menționat este faptul că termenul de punere în aplicare a acțiunii de deportare trebuia să fie ora 2 în noaptea de 5 spre 6 iulie și trebuia să se încheie pe 7 iulie, la ora 20:00. Prima fază a operațiunii a durat mai mult decât s-a specificat în acel document din 1949. În unele localități, operațiunile de deportare au demarat până la miezul nopții, iar ultimele trenuri au părăsit stațiile de cale ferată în ziua de 8 iulie, deci prin urmare, acea primă fază a operațiunii de deportare nu s-a încheiat  pe 7 iulie, așa cum a fost specificat în documentele prin care fusese aprobată punerea în aplicare a operațiunii „Sud”. Insist asupra acestui fapt, pentru că e vorba de temperaturile toride din iulie 1949, cu vreme caniculară, când oamenii au fost îmbarcați în garniturile de tren cu vagoane pentru transportarea vitelor, fără condiții elementare, fără apă potabilă, fără hrană. A fost un șoc de neimaginat, să te afli într-un vagon aglomerat, aflat, timp de câteva zile și câteva nopți în nemișcare, pe temperatură caniculară și să aștepți ceva; ce aștepți, nu știi, o eventuală executare sau altceva.

Mediul în care trăiau deportații, sursa: didactic.ro

– Ce le-a fost permis țăranilor să ia cu ei?

– În cazul deportărilor din 1941 deportaților li s-a permis să ia cu ei, produse alimentare, haine, încălțăminte,  lenjerie intimă, alte  lucruri necesare, care nu trebuiau să depășească în greutate 100 de kg. În cazul deportărilor din 1949 cantitatea s-a mărit, dar aceste prevederi nu prea au fost respectate. Cei care au instrumentat indicațiile de deportare, în prima fază, de multe ori, i-au scos din casele lor pe cei năpăstuiți fără lucruri indispensabile, elementare. Ulterior, aceste persoane, care, de regulă, erau din același sat cu victimele acestor deportări s-au căpătuit din bunurile abandonate de aceștia. De fapt, atare fenomen  s-a produs în multe cazuri. Unii care au fost mai îngăduitori, au permis ca oamenii să-și ia provizii, vestimentație.

Sursa: didactic.ro

– Care a fost soarta celor deportați, ajunși în Siberia, Kazahstan?

– În virtutea faptului că au fost deportate elitele rurale, cei mai harnici și cei mai buni gospodari, chiar și acolo, mulți s-au descurcat în acele condiții de neimaginat. Unii și-au construit case. Oamenii locului au rămas surprinși de această tenacitate, de această dorință aprigă a basarabenilor deportați de a face față tuturor intemperiilor și condițiilor aprige siberiene.

– Cât de grea a fost revenirea în țară a celor deportați și câți din ei s-au întors?

– Nu toți au avut parte de o reabilitare judicioasă și rapidă. A fost foarte grea această revenire. Pentru unii era interdicția de a reveni în locul de baștină, iar pentru alții chiar de a intra pe teritoriul fostei RSS Moldovenești. De aceea mulți  au preferat să rămână cu traiul acolo, în Siberia, Crimeea, Kazahstan.

– De ce oamenii după ce s-au reîntors, nu au putut să-și revendice echivalentul bunurilor de care au fost deposedați?

–Cauze au fost și continuă să fie multiple. După revenirea foștilor deportați în localitățile lor de baștină, ei s-au ciocnit de o atitudine ostilă din partea autorităților locale, fiind tratați, în continuare, de o manieră inamicală, dușmănoasă. Este limpede că în atare circumstanțe nu putea fi vorba despre restituirea bunurilor confiscate. 

Abia după proclamarea independenței Republicii Moldova și reabilitarea victimelor inocente ale regimului totalitar comunist a început lungul și anevoiosul parcurs al recuperării  averilor confiscate pe nedrept de regimul sovietic de ocupație. Acest proces și până în prezent, pe departe, nu s-a încheiat.

Istoricul Ion Varta

Vina o poartă toate guvernările care s-au perindat la cârma statului Republica Moldova, care au refuzat să pună în aplicare vechiul principiu, valabil încă în Roma antică: „Restituo ad integrum”, adică, restituirea tuturor bunurilor mobile și imobile, confiscate în momentul deportării. Autoritățile noastre  se justifică pentru această atitudine iresponsabilă și imorală, inclusiv, și prin faptul, că nu toate dosarele de deportare  conțin actele de confiscare a acelor bunuri. 

Cei care fuseseră trimiși pe la casele bieților oameni nu onoraseră indicațiile superiorilor cu referire la necesitatea întocmirii acelor acte. Și din această cauză, mai multe familii ale deportaților, până în prezent, nu și-au  putut apăra drepturile lor firești asupra bunurilor confiscate nici în fața autorităților, nici în instanță, întrucât lipsesc dovezile scrise.

Istoricul Ion Varta

Aceasta este cea mai mare nedreptate care putea să li se întâmple acestor oameni năpăstuiți, pentru că noi fiind un stat independent, suveran, cu un regim democratic,  ne-am comportat aproape la fel ca și autoritățile sovietice, ceea ce îi descalifică pe cei care au fost la cârma acestui stat, deoarece n-au lichidat această rușine națională, refuzând să onoreze o importantă obligațiune morală. În felul acesta, multor familii de foști deportați așa  și nu le-a fost acordată acea despăgubire de care ei aveau dreptul să pretindă, nemaivorbind de faptul că ar fi trebuit să aibă parte și de o recompensă pentru toate prejudiciile morale și fizice, nu doar pentru cele materiale.

Foto: Manual de istorie cl. IX

– Cum au reușit exponenții autorităților sovietice să scape de pedeapsă în pofida crimelor  pe care le-au comis?

– Din păcate, comunismul n-a avut parte de un proces similar, precum l-a avut nazismul, în cadrul procesului de la Nurenberg. După implozia imperiului sovietic, elitele noastre politice au pus pe rol necesitatea unor asemenea condamnări și în acest context ar fi corect să ne amintim de eforturile depuse de profesorul Alexandru Moșanu, primul președinte al primului Parlamentul democratic de la Chișinău, asistat de o parte din colegii săi din acest for important, care au reușit să convoace o importantă conferință internațională, care condamnase consecințele Pactului Ribbentrop-Molotov pentru România și, în mod special, pentru teritoriile românești de la Est de Prut. Din păcate, forțele revanșarde, inclusiv din acel prim parlament, n-au permis ca acest proces recuperatoriu să continue, instrumentând un scenariu, impus din exterior, care a  culminat cu eliminarea din fruntea acelui parlament a exponenților autentici ai intereselor noastre naționale. A urmat revanșa forțelor ostile, care, iată, continuă până în zilele noastre. În același timp, trebuie să recunoaștem că ființa umană are capacitatea de a da uitării tot ce a avut un impact negativ și a fost dramatic în biografia și destinul său sau a apropiaților săi. Amnezia colectivă, care s-a așternut peste mulți conaționali și concetățeni de-ai noștri, constituie o altă cauză a acestui proces recuperatoriu nefinalizat.

Sursa: didactic.ro

– Dar cum putem explica faptul că unii nu condamnă aceste crime?

–Ignoranța naște monștri. Din păcate, societatea noastră este alcătuită și din persoane care suferă de ignoranță. Nu cunosc nimic despre crimele care au fost comise împotriva buneilor și părinților lor și nici nu-și fac proces de conștiință din cauza aceasta. Suferim, cum menționasem mai sus, de o amnezie colectivă, cum rar se mai întâmplă pe continentul european. Atitudinea ostilă a unor concetățeni față de drama persoanelor care au suferit de pe urma regimului totalitar comunist ar mai avea încă o explicație. În acea noapte cumplită ale deportărilor staliniste, unii specimeni au pătruns în gospodăriile abandonate. Bunurile lăsate la voia întâmplării au fost jefuite și prădate pe căi necinstite. Cei care nu erau obișnuiți cu munca și au agonisit prin metode reprobabile nu aveau cum să vorbească de bine pe cei care au fost deportați. Copiii celor care au jefuit au fost educați într-un mod dușmănos față de cei deportați, de aceea mai există unele opinii urâte.

Sursa: didactic.ro

– Ce consecințe au avut aceste evenimente pentru istoria și dezvoltarea R. Moldova?

– Efectele au fost catastrofale. Această politică de represiune, nu doar deportările, dar și munca forțată, condamnările, foametea i-au vizat pe cei mai buni, elitele culturale, elitele politice. Ne-a fost frântă coloana vertebrală și am rămas un fel de populație fără o conștiință colectivă, intactă și integră. Spaima și frica până nu demult mai persista în mințile unor oameni, în primul rând, a celor în etate, care au suferit cumplit în acea perioadă.

Politicile represive au condus la dispariția elementului elitist în spațiul rural, a acelui țăran harnic și întreprinzător. Prin această formă de gospodărie colectivă, cum au fost kolhozurile, noile generații de săteni au  pierdut simțul de proprietar, de bun păstrător al tradițiilor și obiceiurilor noastre strămoșești.

Istoricul Ion Varta

Așa-zisa colectivizare, desăvârșită în urma deportărilor din 1949, a avut multiple consecințe nefaste, dar, cel mai grav, așa cum menționam ceva mai sus, a spulberat cele mai frumoase virtuți ale oamenilor de la sate. În perioada ocupației sovietice și a kolhozurilor era în vogă  o vorbă, ușor sinistră: „La kolhoz, pe dealul mare, cine fură, acela are”, care reflectă starea de spirit care dăinuia în satele noastre în perioada respectivă.

Sursa: didactic.ro

– Când au devenit accesibile arhivele despre deportări?

– Arhivele noastre au fost, la figurat vorbind,  ținute sub șapte lacăte. Abia în 2010 a fost luată o decizie de a desecretiza fondurile de arhivă care conțin mărturii despre crimele și atrocitățile comise de regimul sovietic de ocupație și cel totalitar comunist, fiind lichidate toate îngrădirile,  accesul la documente devenind unul nestingherit. În 2013 a fost simplificată și mai mult procedura de acces la documente. Acum, orice cetățean are acces la orice tip de documente și i se oferă absolut totul, dar asta doar în baza declarației pe propria răspundere. Aceste dosare conțin date cu caracter personal și soluția respectivă a fost implementată după modelul german. Cercetătorii poartă răspundere personală pentru utilizarea iresponsabilă a datelor cu caracter personal, pe care încă le mai conțin unele dosare. Din momentul în care orice cercetător intră în posesia  dosarelor, recent desecretizate, el poartă răspundere personală pentru utilizarea datelor cu caracter personal, iar arhivele  nu pot fi învinuite că au îngrădit accesul la documente.

– Ce poziție ocupă R. Moldova la capitolul recuperarea memoriei și colectărilor informație despre cruzimile față de băștinași?

– Noi avem un handicap uriaș la acest capitol, chiar și în raport cu ucrainenii. La ei lucrurile sunt mult mai avansate decât la noi. Această interdicție a făcut ca istoricii noștri să rămână în urmă în cercetarea acestor fenomene și politici de represiune și teroare, pentru că nu am avut acces din debutul perioadei ce urmase imediat după obținerea independenței. Cercetătorii din Ucraina, practic, au epuizat această temă, au publicat deja lucrări, monografii, culegeri de documente într-un număr impresionant de mare. Noi reducem această rămânere în urmă, dar, oricum, avem  de cercetat încă foarte multe aspecte ale politicilor represive.

– Cât de importantă este studierea acestei tematici pentru societate, în general?

– Prin aducerea acestor pagini tragice în atenția marelui public, noi, istoricii, ne onorăm o foarte importantă misiune civică, de o încărcătură morală inestimabilă. Noi toți avem o obligațiune morală de a lua act de cele întâmplate, pentru a păstra neîntinată memoria celor peste un milion de victime inocente ale unui regim străin de ocupație. În același timp, trebuie să luăm aminte de lecțiile istoriei, pentru că istoria este o știință care ne oferă numeroase lecții și  învățăminte, ce ne pot fi de o mare utilitate. Este bine să le memorizăm și să ținem cont de ele, pentru că doar așa nu o să admitem repetarea unor asemenea fenomene tragice în viitor, or, după cum bine se cunoaște, uneori istoria se repetă. Este bine ca să se repete doar evenimente și fenomene pozitive. Și aceasta depinde, în mare măsură, de noi înșine, de cei care și-au învățat temeinic lecția de istorie.

În același timp, prin păstrarea unei memorii intacte, avem șansa de a ne recăpăta verticalitatea ca  popor, de a recupera conștiința națională, care a fost schilodită de politicile represive și de cele de zombificare și  de debusolare, pentru ca, într-un final, să știm de unde venim și unde mergem. Toate luate împreună, ne asigură, în ultimă instanță, și  un trai mult mai  prosper, al cărui chezășie rezidă și în integritatea morală, spirituală a unui popor.

Noi nu avem cum să nu comemorăm în aceste zile de mare tristețe, victimele inocente ale politicilor criminale și este un mare păcat că în acest an nu a fost respectată legea prin care 6 iulie a fost  declarată zi de doliu național. Deportările  au vizat un număr enorm de persoane, victime nu sunt doar cei deportați, dar și copiii lor, care s-au născut acolo, în Siberiile de gheață. Prin urmare, cifra victimelor deportărilor este mult mai mare decât cea oficială. Noi considerăm că este vorba despre peste o sută de mii de persoane.

Interviul a fost realizat în cadrul proiectului multimedia „AntiNostalgia - privind spre viitor”, realizat cu sprijinul Ambasadei SUA în țara noastră.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Romanul „Ard pădurile”, de Paula Erizanu, nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde”

Romanul „Ard pădurile”, de Paula Erizanu, nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde”

840 de milioane de euro colectaţi din donaţii pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris

840 de milioane de euro colectaţi din donaţii pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris

Maia Sandu de la tribuna ONU: „Republica Moldova este un stat angajat pentru pace”

Maia Sandu de la tribuna ONU: „Republica Moldova este un stat angajat pentru pace”

Advertoriale
MAIB și ASEM au semnat un acord de parteneriat. Iată ce proiecte și evenimente sunt pe lista de colaborare

MAIB și ASEM au semnat un acord de parteneriat. Iată ce proiecte și evenimente sunt pe lista de colaborare

Celebrăm împreună Ziua Cooperării Europene cu un eveniment în aer liber, o cursă de ciclism, dar și proiecții online (VIDEO)

Celebrăm împreună Ziua Cooperării Europene cu un eveniment în aer liber, o cursă de ciclism, dar și proiecții online (VIDEO)

Trei filme dedicate actorului de origine basarabeană Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la Zilele Filmului Românesc la Chișinău

Trei filme dedicate actorului de origine basarabeană Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la Zilele Filmului Românesc la Chișinău

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Ministra Sănătății anunță că certificatul COVID-19 ar urma să devină obligatoriu pentru mai multe activități iar școlile vor activa în format fizic
  • 2
    Guvernul a aprobat indexarea venitului lunar minim garantat. De la 1 octombrie acesta va constitui 1.196 lei
  • 3
    „Încet, încet, vine timpul și pentru ANRE”: Veaceslav Ioniță susține că a fost chemat la CNA pentru a fi audiat în cazul ANRE
  • 4
    Mai multe ilegalități, depistate la o carieră de piatră din nordul țării. Au fost sesizate mai multe instituții de stat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.