Angajații Serviciului dirijare operațională și inspectare al MAI și BPDS ,,Fulger” în comun cu Procuratura Generală, pe parcursul lunii martie curent, au descoperit un grup infranțional care se ocupa cu fabricarea în cantități industriale a alcoolului etilic și comercializarea acestuia peste hotarele țării .
În cadrul urmăririi penale s-a stabilit, că un grup de persoane neidentificate, inclusiv persoane cu funcţii de răspundere din cadrul diferitor structuri ale statului, împărţind rolurile în dependenţă de necesităţile activităţii infracţionale bine chibzuite, au format un grup criminal organizat. Suspecții, urmărind scopul trecerii peste frontiera vamală a Republicii Moldova a bunurilor în proporţii deosebit de mari, au produs, procurat, comercializat şi au transportat ilegal peste frontieră cantităţi impunătoare de alcool etilic prin diferite puncte de trecere a frontierei, prin nedeclarare, eludând astfel controlul vamal.
La data de 1 aprilie 2015, au fost identificate persoanele implicate în aceste acțiuni ilegale, care procurau în lipsa actelor de provenienţă şi de însoţire cantităţi impunătoare de alcool etilic de la fabrica de alcool din raionul Orhei.
Prin urmare, la data de 2 aprilie 2015, ora 6:00, de către angajații Serviciului dirijare operațională și inspectare și a Procuraturii Generale, cu implicarea angajaților BPDS ,,Fulger”, a fost stopat în raionul Orhei și reținut un autocamion care transporta alcool etilic fără acte de proveniență.
Concomitent, în cadrul perchezițiilor au mai fost depistate circa 42 000 litri de alcool etilic, 12 000 litri materie primă utilizată pentru fabricarea acestuia, valută străină (dolari SUA) primită în urma realizării alcoolului etilic.
De asemenea, au fost depistate și ridicate documente, înscrisuri, ciorne de contabilitate dublă ce au importanţă pentru caz, care demonstrează vădit activitatea ilegală a grupului infracțional.
La fel, au fost stabilite și unele scheme camuflate care erau utilizate la transportarea alcoolului etilic peste frontiera de stat, sub diverse categorii de mărfuri. Pe acest caz a fost pornit un dosar penal.
Vezi și aceste știri

Gazul din Moldova, la fel de scump ca în Suedia. Cât costă un metru cub la vecini și în alte țări de pe continentul european

Scholz şi Macron, într-o discuție la telefon cu Putin: I-au cerut „negocieri directe serioase” cu Zelenski
