Toți deputații fracțiunii PP Șor au fost testați la coronavirus. Ce arată rezultatele

Toți deputații fracțiunii PP Șor au fost testați la coronavirus. Ce arată rezultatele

Ceilalți deputați ai fracțiunii Partidului Șor nu sunt infectați cu noul coronavirus. Asta arată rezultatele testelor realizate pe parcursul zilei de 20 iulie, după ce s-a depistat că Igor Himici și Vladimir Vitiuc, care fac parte din aceeași fracțiune parlamentară, au fost confirmați cu COVID-19.

Au fost testați atât deputații Reghina Apostolova, Marina Tauber, Violeta Ivanov, Denis Ulanov, Vadim Fotescu și Petru Jardan, cât și angajații cabinetului fracțiunii PP Șor. Toate rezultatele sunt negative, a anunțat partidul într-un comunicat.

Amintim că, pe 20 iulie, s-a anunțat deputații Partidului Șor Vladimir Vitiuc și Igor Himici  au fost testați pozitiv la COVID-19. Chiar și așa, Biroul permanent al Parlamentului a convocat ședința plenară în aceeași zi, pentru a examina moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu, care, într-un final, a fost respinsă.

În luna mai, după ce democratul Eugeniu Nichiforciuc a fost testat pozitiv la coronavirus, deputații au stat în autoizolare la domiciliu până la obținerea testelor negative la COVID-19.

Ulterior, au mai fost infectați cu noul coronavirus socialistul Vladimir Mizdrenco și deputata Platformei DA Arina Spătaru.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Cum au fost surprinși Vitiuc și Himici, deputații infectați cu COVID-19, la ultima ședință a Parlamentului

Cum au fost surprinși Vitiuc și Himici, deputații infectați cu COVID-19, la ultima ședință a Parlamentului

Moțiunea de cenzură, respinsă. Guvernul Chicu își continuă activitatea

Moțiunea de cenzură, respinsă. Guvernul Chicu își continuă activitatea

Tauber a protestat în timpul ședinței Parlamentului. Diacov: Marina,  ai băut medicamente pentru COVID sau pentru temperatură? (FOCUS)

Tauber a protestat în timpul ședinței Parlamentului. Diacov: Marina, ai băut medicamente pentru COVID sau pentru temperatură? (FOCUS)

Advertoriale
Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

  „Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

„Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)
  • 2
    Alocațiile românești, la ciorap: Ce sumă ar putea avea la majorat un copil care a adunat 18 ani indemnizația primită din partea țării vecine
  • 3
    Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei
  • 4
    Guvernul va compensa 80% din creșterea tarifului la agentul termic. Compensațiile pentru consumul de gaz rămân neschimbate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.