Țigări de jumătate de milion de euro urmau să ajungă ilegal în UE. Marfa, găsită într-un depozit la hotar cu România

Țigări de jumătate de milion de euro urmau să ajungă ilegal în UE. Marfa, găsită într-un depozit la hotar cu România


Peste 577 de mii de pachete de țigări. Asta au găsit oamenii legii în urma unor percheziții desfășurate la un depozit dintr-o localitate din apropierea frontierei cu România. Potrivit procurorilor, țigările ar valora în jur de 500 de mii de euro pe piața neagră.

Percheziții au fost desfășurate, pe 20 iulie, de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și Serviciul de Informații și Securitate (SIS) într-un dosar de contrabandă.

„În depozit au fost depistate 570 de cutii, care conțineau 285.000 de pachete de țigări, iar alte 585 de cutii, cu 292.500 de pachete de țigări au fost depistate în trei microbuze, cu numere de înmatriculare românești, care se aflau în același depozit. Prin urmare, în total au fost depistate 1.155 de cutii, în care se aflau 577.500 de pachete cu țigări de marca „Ashima” fără timbru de acciz”, au anunțat procurorii printr-un comunicat.

Potrivit oamenilor legii, partida depistată în microbuze urma să ajungă în țări europene.

„Toată marfa de tutungerie, mijloacele de transport și cele financiare au fost ridicate și se află în custodia organelor de drept. Aceasta urmează a fi supusă procedurilor legale de stabilire a provenienței, corespunderii calității și evaluării exacte”, se mai spune în comunicat.

Patru persoane, care se aflau în momentul perchezițiilor la depozit, au fost reținute pentru 72 de ore. Oamenii legii au ridicat de la acestea 11 mii de euro.  

Potrivit legii penale, infracțiunea de contrabandă în proporții deosebit de mari se pedepsește cu închisoare de la trei la zece ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 300 de mii la 550 de mii de lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

Hai să fim prieteni! Hai să #SusținemPresa independentă cu câte un abonament AGORA, de 98 de lei.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
„Vor să-și protejeze schemele cu țigări”. Opoziția, revoltată de intenția majorității de a aproba amendamente fără avizul Guvernului

„Vor să-și protejeze schemele cu țigări”. Opoziția, revoltată de intenția majorității de a aproba amendamente fără avizul Guvernului

Alcool și țigări în valoare de peste 2 milioane de lei, fără acte de proveniență: Oamenii legii au deconspirat activitatea ilegală a trei bărbați

Alcool și țigări în valoare de peste 2 milioane de lei, fără acte de proveniență: Oamenii legii au deconspirat activitatea ilegală a trei bărbați

La plimbare cu 300 de mii de țigări: Un șofer, documentat pentru trafic ilicit cu produse din tutun

La plimbare cu 300 de mii de țigări: Un șofer, documentat pentru trafic ilicit cu produse din tutun

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Cum au încercat rușii să „recupereze” Basarabia în 1924: Răscoala de la Tatarbunar și procesul celor 500 (2)
  • 2
    De ce gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău nu poate funcționa la capacitate maximă
  • 3
    Romeo Lopotencu, demis în toamna anului trecut, restabilit în funcția de directorul al Red-Nord
  • 4
    Șeful Poliției de Frontieră propune ca în următoarea hotărâre CNESP să fie introdusă obligativitatea de testare din cont propriu la COVID-19 și pentru angajații instituției
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.