Și-a scris apartamentul luxos pe numele soției, de care ar fi divorțat fictiv. Ce avere nedeclarată are procurorul Igor Popa (Anticorupție)

Și-a scris apartamentul luxos pe numele soției, de care ar fi divorțat fictiv. Ce avere nedeclarată are procurorul Igor Popa (Anticorupție)

Șeful oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău, Igor Popa, fost procuror general adjunct în perioada guvernării PDM, locuiește într-un apartament de lux din centrul Chișinăului. Locuința nu se regăsește în declarația de avere și interese a oficialului, la fel ca și alte bunuri pe care acesta le folosește, scrie portalul Anticorupție. Omul legii este divorțat în acte și, astfel, nu declară imobilele și automobilele înregistrate pe numele fostei soții. Reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice au documentat și au constatat că cei doi locuiesc împreună. Experți anticorupție spun că divorțul este folosit de multe ori când unii funcționari vor să-și ascundă averile care depășesc limita veniturilor oficiale.

Apartamentul în care locuiește Igor Popa este înscris pe numele fostei (în acte) sale soții, avocata Ala Popa, cu care are doi feciori. Cei doi au divorțat în 2016, iar la scurt timp a fost achiziționată noua locuință. 

La intrările în cartierul respectiv, jurnaliștii află cu ușurință de la gardianul de la poartă că Igor Popa și Ala Popa locuiesc împreună, iar cei doi au și două automobile. 

Divorțul cuplului Popa a ajuns în atenția opiniei publice în decembrie 2018, după un incident dintre Ala Popa și activistul Alexei Dimitrov, care a avut loc pe holul Judecătoriei Chișinău. Avocata a declarat atunci presei că a divorțat și nu mai este de mult împreună cu Igor Popa.

Declarația avocatei i-a lăsat uimiți pe mai mulți dintre cei care cunosc familia respectivă și i-au văzut pe cei doi soți de mai multe ori împreună. „Igor Popa a divorțat în 2016? Straniu, îl știu ca un bun familist. În iulie 2018 am zburat cu același avion la odihnă, în Antalya, Igor era cu soția și cei doi copilași ai lor. Dacă au divorțat, păcat. Au buni copilași”, a scris atunci pe rețelele de socializare fostul șef al Procuraturii Chișinău, Ion Diacov.

Unii locatari din acest bloc ne-au spus că Igor Popa mergea la serviciu, la Procuratura Generală, pe jos atunci când era în funcția de procuror general adjunct.

După ce Igor Popa a fost numit în funcția de șef al oficiului Ciocana al Procuraturii municipiului Chișinău, echipa Centrului de Investigații Jurnalistice a surprins automobilul de serviciu la ora 07.15, așteptându-l la poarta din vale a complexului Bernardazzi Residence.

Apartamentele din blocul locativ Bernardazzi Residence, de la intersecţia străzilor Vlaicu Pârcălab şi Bernardazzi din Chișinău, sunt printre cele mai costisitoare din Chișinău, de la 1.150 până la 1.400 de euro pentru un metru pătrat. Complexul este alcătuit din trei scări, unite într-un singur bloc, care numără 90 de apartamente. Locuințele sunt spațioase, cele mai mici, cu o odaie, având suprafața de cel puțin 50 de metri pătrați. Apartamentele au planificare modernă, sunt dotate cu terase largi, spațiu pentru barbeque și balconașe pentru odihnă.

Construcția Bernardazzi Residence a fost marcată de un scandal diplomatic, soldat cu evacuarea Ambasadei Franței dintr-un imobil din apropiere. Diplomații s-au plâns în repetate rânduri că lucrările efectuate în apropiere le încurcau să lucreze, iar în curte cădeau resturi din materiale de construcție.

Igor și Ala Popa au divorțat oficial pe data de 20 octombrie 2016. Două luni mai târziu, la 28 decembrie, Ala Popa a încheiat cu SRL Leiria Tur două contracte de investiții pentru două apartamente aflate alături. Unul dintre imobile are suprafața de 60,5 metri pătrați, iar altul, de 102,6 metri pătrați. Studiind declarațiile de avere ale procurorului Igor Popa pentru perioada 2013-2015, jurnaliștii au observat că Ala Popa aproape că nu a avut venituri în perioada respectivă. La finele anului 2012, avocata și-a luat concediu de maternitate. Abia în 2015, omul legii a indicat că soția sa a primit onorarii din activitatea de avocat, de 23,9 mii de lei. Posibil că Ala Popa a primit indemnizații de la stat pentru întreținerea copilului, dar acestea nu se regăsesc în declarațiile semnate de Igor Popa.

Achizițiile familiei Popa din perioada 2012 – 2016 au depășit de zeci de ori veniturile declarate. Igor Popa a avut un salariu modest până în martie 2017, când a fost numit în funcția de procuror general-adjunct. În 2013, a avut un salariu mediu de 9,4 mii de lei pe lună, în 2014, de 9,3 mii de lei, în 2015 - 9,5 mii, în 2016 - 13,4 mii. Aceasta a fost singura sursă oficială de venit pentru familia formată din patru persoane.

Igor și Ala Popa au locuit anterior într-un apartament de 123 de metri pătrați de pe strada Onisifor Ghibu din sectorul Buiucani al Capitalei, procurat în 2013 cu 757,8 mii de lei.

Imobilul a fost vândut în februarie 2018, cu puțin timp înainte ca Ala Popa să înregistreze imobilele de pe strada Alessandro Bernardazzi.

Omul legii nu a raportat în Declarația de avere și interese personale venitul provenit din vânzarea imobilului. În schimb, în document se regăsește apartamentul de 60,5 metri pătrați din complexul locativ Bernardazzi Residence. Semnatarul declarației afirmă că are imobilul „în uz” și că nu l-a costat nimic.

Citește continuarea pe anticoruptie.md.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
„Scheletele” din dulapul lui Igor Popa, cel propus la funcția de procuror al mun. Chișinău

„Scheletele” din dulapul lui Igor Popa, cel propus la funcția de procuror al mun. Chișinău

Ucraina permite accesul automobilelor cu numere transnistrene pentru o perioadă de o lună

Ucraina permite accesul automobilelor cu numere transnistrene pentru o perioadă de o lună

Tinerii din Spania vor primi subvenții în sumă de 250 de euro pe lună pentru a se muta din casa părinților

Tinerii din Spania vor primi subvenții în sumă de 250 de euro pe lună pentru a se muta din casa părinților

Advertoriale
Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

  „Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

„Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)
  • 2
    Alocațiile românești, la ciorap: Ce sumă ar putea avea la majorat un copil care a adunat 18 ani indemnizația primită din partea țării vecine
  • 3
    Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei
  • 4
    Guvernul va compensa 80% din creșterea tarifului la agentul termic. Compensațiile pentru consumul de gaz rămân neschimbate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.