Chicu, după ce și-a prezentat raportul în plen pe fundalul huiduielilor: „Am plecat din Parlament, în acea zi, cu greu pe suflet” (FOCUS)

Chicu, după ce și-a prezentat raportul în plen pe fundalul huiduielilor: „Am plecat din Parlament, în acea zi, cu greu pe suflet” (FOCUS)

„Am plecat din Parlament, în acea zi, cu greu pe suflet”. Așa descrie premierul Ion Chicu starea în care se afla în ziua în care și-a prezentat raportul în fața deputaților, înainte de a fi votată moțiunea de cenzură. Șeful Cabinetului de miniștri susține că discursurile sale de la tribuna plenului sunt de fiecare dată obstrucționate. „Eu am doar o explicație: se tem de argumente”, a calificat situația premierul în cadrul unui interviu pentru AGORA.

„Nu-mi amintesc câte ori am fost în Parlament fără ca sectorul de dreapta să se comporte așa cum s-a comportat luni. Îmi amintesc când am venit să prezint un raport de 100 de zile, la inițiativa noastră. Nu mi-au permis. Am venit cu angajarea răspunderii – același lucru. Acum - exact așa. 

Eu am plecat din Parlament, în acea zi, cu greu pe suflet. Eu nu am mai văzut așa eveniment, cu dezgust și atâta bătaie de joc de norme elementare de comportament”, a spus Ion Chicu.

Întrebat de ce a provocat opoziția cu replici acide, Chicu a explicat că discursul său a început evaluarea situației după Guvernul Sandu.

„Eu am început discursul cu ce am găsit la 14 noiembrie. Am găsit restanțe la salarii. Și aici s-au început fluierăturile. Dar dincolo de ce am prezentat eu, dacă a fost înaintată moțiune de cenzură, este procedura de dezbateri. Am venit la tribună. Oare nu este normal să asculți discursul, pe urmă ai o oră de întrebări, ai declarații – faci praf din prim-ministru dacă el spune neadevăruri”, a mai spus premierul.

Pentru atitudinea din timpul prezentării raportului în plenul Parlamentului, Chicu are și o explicație : „De câte ori am venit la tribuna respectivă, de atâtea ori am fost obstrucționat. De ce așa comportament? Eu am doar o explicație. Se tem de argumente. Mai mult nimic”, a punctat șeful Cabinetului de Miniștri.

Vezi și: Spirite încinse la Parlament: Premierul Chicu, huiduit și făcut „mincinos” (FOTO, VIDEO)

Amintim că luni, prim-ministrul Ion Chicu a fost huiduit în plenul Parlamentului de opoziția parlamentară. Asta după ce șeful Executivului și-a început raportul prin critici aduse Guvernului Sandu. 

Totodată, menționăm că moțiunea de cenzură contra actualului Executiv, inițiată de Platforma DA, nu a întrunit numărul suficient de voturi. În context, Guvernul Chicu își continuă activitatea.

Urmărește aici întreg interviul: Premierul Ion Chicu vine în studioul AGORA

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Spirite încinse la Parlament: Premierul Chicu, huiduit și făcut „mincinos” (FOTO, VIDEO)

Spirite încinse la Parlament: Premierul Chicu, huiduit și făcut „mincinos” (FOTO, VIDEO)

Dezbaterea moțiunii de cenzură. Perciun: Sunteți un Guvern oligarhic al socialiștilor de caviar. Chicu: La împărțit, mă pricep și eu (VIDEO)

Dezbaterea moțiunii de cenzură. Perciun: Sunteți un Guvern oligarhic al socialiștilor de caviar. Chicu: La împărțit, mă pricep și eu (VIDEO)

Premierul Ion Chicu vine în studioul AGORA

Premierul Ion Chicu vine în studioul AGORA

Chicu către parlamentari: „Să ne fie rușine pentru ce am arătat azi aici”

Chicu către parlamentari: „Să ne fie rușine pentru ce am arătat azi aici”

Ungaria anunță că nu va sprijini Ucraina în fața Rusiei. Ce motiv invocă Budapesta

Ungaria anunță că nu va sprijini Ucraina în fața Rusiei. Ce motiv invocă Budapesta

Președinta Maia Sandu nu intenționează să se întâlnească cu Vladimir Putin în viitorul apropiat: „Depinde de ambele părți”

Președinta Maia Sandu nu intenționează să se întâlnească cu Vladimir Putin în viitorul apropiat: „Depinde de ambele părți”

Advertoriale
Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Respect sporit pentru propria persoană sau eroare mecanică? Gafa pe care a comis-o prim-ministra la un eveniment public (FOCUS)
  • 2
    Rusia respinge solicitarea Republicii Moldova de retragere a trupelor ruse din Transnistria: „Afirmații departe de realitatea istorică”
  • 3
    Partidul Șor a scos oamenii la protest. UPDATE: Consiliu raional Orhei a acordat vot de neîncredere Guvernului
  • 4
    Oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul șefei ANI. Reacția instituției (UPDATE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.