Transparency International Moldova: Agenții publici nu sunt bine familiarizați cu politica anticorupție

Transparency International Moldova: Agenții publici nu sunt bine familiarizați cu politica anticorupție

Agenții publici nu sunt bine familiarizați cu prevederile legale care reglementează conflictele de interese, incompatibilitățile și restricțiile, iar entitățile publice nu controlează suficient aplicarea politicii anticorupție. Sunt concluziile organizației Transparency International Moldova, care a monitorizat 12 instituții din subordinea Guvernului.

S-a constatat că o parte din autorităţi nu dispun de reguli interne care ar facilita aplicarea politicii şi ar asigura memoria instituţională, precum şi nu publică informaţii despre rezultatele aplicării politicii.

Totodată, asociația a subliniat că Autoritatea Națională de Integritate a identificat mai multe încălcări ale regimului juridic al conflictelor de interese, însă, în mare parte, acestea se referă la directori de instituții de învățământ din teritoriu. Transparency International Moldova a menționat că atenția ar trebui orientată și. spre demnitari.  

„Cinci entităţi – Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal și Agenția Proprietății Publice – au relatat despre 11 situaţii de conflicte de interese (CI) declarate de agenţii publici în 2018-2019. Din datele oferite am putea presupune că, în unele din ele, conflictele n-au fost examinate şi soluţionate de către conducător, aşa cum prevede legislaţia, ci de alte persoane, cum ar fi responsabilul de ţinerea Registrului declaraţiilor de CI, şi că unele soluţii aplicate pentru rezolvarea CI nu corespund legislaţiei”, se spune în monitorizare.

„Fiecare al 10-lea respondent a indicat că ştie despre cazuri de CI, abuzuri din instituţia în care lucrează, care ţin de angajarea persoanelor apropiate, verificarea firmelor afiliate, utilizarea proprietăţii publice în scopuri personale ş.a. În acest sens, sunt relevante investigaţiile jurnaliştilor care au atras atenţia publicului şi organelor abilitate asupra unor eventuale CI în activitatea factorilor de decizie din autorităţile monitorizate şi entităţile din subordine”, a adăugat organizația.

Prin urmare, Transparency International Moldova a venit cu o serie de recomandări, cum ar fi sporirea instruirilor, dar și a controlului de către Autoritatea Națională de Integritate, publicarea pe paginile web ale autorităților a rezultatelor aplicării politicii anticorupție.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Și-a scris apartamentul luxos pe numele soției, de care ar fi divorțat fictiv. Ce avere nedeclarată are procurorul Igor Popa (Anticorupție)

Și-a scris apartamentul luxos pe numele soției, de care ar fi divorțat fictiv. Ce avere nedeclarată are procurorul Igor Popa (Anticorupție)

Investigație Ziarul de Gardă. Casa impunătoare și nedeclarată a socialistului Corneliu Furculiță: „Nu este finalizată și nu poate fi încă înregistrată la cadastru” (VIDEO)

Investigație Ziarul de Gardă. Casa impunătoare și nedeclarată a socialistului Corneliu Furculiță: „Nu este finalizată și nu poate fi încă înregistrată la cadastru” (VIDEO)

Un deputat PSRM a declarat venituri mai mici, decât averea obținută. ANI a sesizat Procuratura Generală despre acest caz (DOC)

Un deputat PSRM a declarat venituri mai mici, decât averea obținută. ANI a sesizat Procuratura Generală despre acest caz (DOC)

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    Deputat AUR: România nu mai trebuie să finanţeze nici măcar cu un leu Guvernul de la Chişinău
  • 2
    R. Moldova a început să importe gaze naturale din zona Mediterană
  • 3
    Cei care nu s-au înregistrat pe compensatii.gov.md primesc pentru o lună categoria de vulnerabilitate medie. Dacă ezită și în decembrie - categoria devine „scăzută”
  • 4
    Pe compensatii.gov.md va apărea descifrarea calculului privind atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.