Negocierile prelungite pentru formarea unui Guvern pro-european, corupția care sufocă societatea, situația din teritoriile autonome și separatiste, problemele de instabilitate geopolitică, economia și problemele din sectorul financiar-bancar reprezintă provocări majore pentru Republica Moldova.
Despre aceste provocări s-a discutat astăzi în cadrul unei întrevederi a reprezentanţilor asociaţiilor de business din Republica Moldova cu premierul Chiril Gaburici. În cadrul întrevederii au fost prezentate recomandările comunităţii de business pentru eliminarea constrângerilor în desfăşurarea afacerilor, elaborate de trei asociaţii de business: Camera de Comerţ Americană din Moldova, Asociaţia Businessului European şi Asociaţia Investitorilor Străini.
„Subliniem importanța problemei corupției, care se referă la toate aspectele vieții socio-economice și reprezintă o barieră pentru creșterea durabilă, mai ales în contextul facilitării dezvoltării economiei tenebre. Susținerea și promovarea statului de drept și reforma justiției sunt elementele-cheie pentru depășirea acestei situații”, se menționează în document.
Totodată, comunitatea de bussines consideră drept „importante ajustările recomandate în domeniul politicii de reglementare, a celei fiscale, vamale, de concurență, în domeniul pieței muncii și educației etc. Iar perspectivele sectoriale, expuse în document, țin, în mare parte, nu doar de sectoarele respective, ci și de cadrul general de activitate”.
Potrivit Silviei Radu, preşedinte al Asociaţiei Businessului European, documentul în cauză conţine viziunea asociaţiilor care au participat la elaborarea acestuia, dar reprezintă opinia majorităţii investitorilor străini ce activează în Republica Moldova.
Autorii susțin că recomandările respective vor contribui la suplinirea veniturilor bugetare, sporirea asistenței sociale, majorarea salariilor și finanțarea proiectelor de infrastructură.
La rândul său, premierul Chiril Gaburici a declarat că documentul respectiv, va fi analizat cu atenţie de către echipa guvernamentală. „Atragerea investiţiilor în economia ţării este una dintre priorităţile Guvernului. Trebuie să ne conjugăm eforturile pentru realizarea obiectivului nostru comun - crearea unui mediu favorabil pentru dezvoltarea afacerilor şi atragerea investiţiilor”, a spus Chiril Gaburici.
Setul de recomandări ale comunității de business pentru eliminarea constrângerilor în desfășurarea facerilor poate fi accesat AICI.