Ministerul Afacerilor Interne din Rusia l-a anunțat în căutare internațională pe liderul Partidul Nostru, Renato Usatîi, scrie Tass.ru. Potrivit sursei citate, decizia a fost luată în cadrul unui dosar penal privind organizarea unei grupări criminale. O sursă din organul de urmărire penală a declarat pentru presa rusă că materialul cauzei urmează să fie trimis la Interpol. Aceeași sursă notează că instanța cererea arestarea lui Usatîi.
O decizie finală va fi luată pe 24 iulie.
Anterior, Usatîi declarase că, după părerea sa, Interpol nu-l va include în baza de căutare internațional, întrucât acum câțiva ani el declarase că ar fi fost persecutat politic de fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc. Tot atunci Usatîi spunea că suma care îi este incriminată de instanță depășește 515 miliarde de dolari.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul de Bălți a confirmat faptul că mâine va avea loc o asemenea ședință de judecată în Rusia. În aceeași postare, liderul Partidul Nostru a lăsat să se înțeleagă că dosarul ar fi fabricat la comanda șefului statului, Igor Dodon.

AGORA amintește că primarul de Bălți, Renato Usatîi, a fost acuzat, în luna aprilie, de autoritățile de la Moscova de implicare într-o grupare criminală și scoaterea din țară a peste 500 de miliarde de ruble rusești, echivalentul a peste șase miliarde de euro. În schemă ar fi implicată o bancă din Republica Moldova. Învinuitul nu s-a prezentat la proces, iar o copie a deciziei a fost înmânată avocatului acestuia.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!
Vezi și aceste știri

Prognozele lui Renato Usatîi: „Deputații nu vor mai pleca, dar asta nu va schimba nimic. Maia Sandu a luat decizia”

Renato Usatîi promite o recompensă de 20.000 de euro pentru cel care îl va găsi pe copilul de la Hîncești, dispărut fără urmă
