Interpol nu îl va da în căutare internațională pe Plahotniuc. Cererea autorităților moldovenești, respinsă

Interpol nu îl va da în căutare internațională pe Plahotniuc. Cererea autorităților moldovenești, respinsă

Fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc, nu va fi dat în căutare internațională. Cererea autorităților moldovenești a fost respinsă de Interpol. Totodată, s-a decis radierea datelor acestuia din bazele de date ale organizației.

„Menținerea datelor privind solicitantul nu este compatibilă cu obligaţiunea Interpol de a asigura cooperarea eficientă între autorităţile poliţieneşti în „spiritul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului”, se arată în decizia luată în cadrul ultimei sesiuni a Comisiei de Control a Fișierelor a Secretariatului General al OIPC Interpol.

Procuratura Generală (PG) urmează să se adreseze Direcției Cooperare Polițienească Internațională din cadrul IGP cu solicitarea de a explica motivele care au stat la baza emiterii unei decizii de refuz în anunțarea învinuitului în căutare internațională.

„În funcție de răspunsul care va urma, Procuratura va decide asupra modalității de reacționare în consecință. Între timp, Procuratura continuă să administreze probe și va interveni cu argumente suplimentare în fiecare caz de refuz din partea partenerilor pentru a-i convinge că anume învinuitul este unul dintre beneficiarii furtului miliardului”, se arată într-un comunicat al PG.

Acum o lună, Procuratura Generală a Republicii Moldova a expediat autorităților competente ale Statelor Unite ale Americii setul de acte cu solicitarea de extrădare a fostului lider PD pentru a fi tras la răspundere penală în Republica Moldova.

„Activitatea organizației criminale, conduse de Vladimir Plahotniuc și „frauda bancară”, ca una din părțile ei componente, sunt printre cele mai complexe cauze pe care le-a anchetat vreodată Procuratura și printre cele mai relevante din punct de vedere financiar pentru întreaga societate”, transmite Procuratura Generală. Concomitent, Procuratura Anticorupție și PCCOCS au expediat SUA două cereri de comisie rogatorie în vederea administrării probelor necesare pentru confirmarea acuzațiilor aduse lui Vladimir Plahotniuc, identificării și indisponibilizării bunurilor rezultate din infracțiuni, precum și recuperarea prejudiciului cauzat prin fraudarea sistemului bancar.

Amintim că pe 18 mai procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat că fostului lider al democraților, Vlad Plahotniuc, îi vor fi incriminate fapte de escrocherie, spălare de bani și participarea într-un grup criminal organizat. Acesta a fost identificat drept unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.