
Statul a plătit salarii pentru personal, deși închisoarea care urma să înlocuiască Penitenciarul nr. 13 nu a fost ridicată încă
Lucrările de construcție a noului penitenciar din Chișinău nu au început nici anul trecut şi sunt în întârziere cu circa 54 de luni, arată un raport al Curții de Conturi, analizat de Mold-Street. Cu toate acestea, timp de cinci ani, din 2014 până-n 2019, statul a plătit salariul pentru „personalul Unității de Implementare a Proiectului”, în sumă de 11,4 milioane de lei. Potrivit datelor prezentate de auditorii Curţii de Conturi pe 21 iulie 2020, doar în 2019, din cauza neiniţierii lucrărilor, nu fost valorificate resurse bugetare pentru investiții capitale în sumă de 153,2 milioane lei.
・
Auditorii constată că deşi, din 2014 şi până în prezent, lucrările la Pentenciar aşa-şi nu au fost iniţiate, „cheltuielile pentru salarizarea personalului Unității de Implementare a Proiectului în perioada 2014-2019 au constituit 11,4 milioane lei”. Valoarea întregului proiect de construcție a noului penitenciar este de circa 57 milioane de euro, din care 49 milioane euro sunt un împrumut oferit de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar 6,8 milioane euro este contribuţia Guvernului Republicii Moldova.
Iniţial Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei a fost de acord să aloce 39 de milioane euro, dar din cauza tergiversării proiectului costul acestuia s-a majorat cu circa 25%.
Noul penitenciar va fi construit la Bubuieci, o suburbie a Chișinăului, unde a fost alocat un teren de circa 45 hectare. Conform proiectului, noua închisoare va avea o capacitate de peste 1.500 de deținuți. Potrivit Ministerului Justiției, viitorul penitenciar va asigura respectarea Regulamentului European pentru Penitenciare - EPR2006(2) și recomandările instituțiilor internaționale.
Potrivit ultimelor date, noua închisoare ar urma să fie construită în capitală până în 2022. Parlamentul a aprobat, în luna mai, majorarea cu 10 milioane de euro a sumei împrumutului de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), în valoare de 39 de milioane de euro, acordat pentru realizarea lucrărilor.
Autoritățile nu au decis însă care va fi soarta actualului sediu al Penitenciarului nr. 13. O decizie în acest sens va fi luată abia după construcția noii clădiri.