Vacanța de acasă: Șapte destinații din Moldova pentru iubitorii de natură

Vacanța de acasă: Șapte destinații din Moldova pentru iubitorii de natură

Dealuri și văi despărțite de apele râurilor. Priveliști care îți taie respirația și locuri cu o istorie care abia așteaptă să fie aflată. Nu, nu vorbim despre cine știe ce țară îndepărtată, dar despre a noastră - Republica Moldova. Dacă tot nu prea putem să mergem la mare, la munte sau într-un loc exotic, asta-i ocazia să ne redescoperim plaiul natal. Continuăm seria de materiale și îți facem cunoștință, și de această dată, cu șape locuri de vizitat la noi - acasă. 

Lacul de acumulare Costești-Stânca

Marea nordului din Moldova, așa cum mai este numit, lacul de acumulare Costești-Stânca se întinde în partea de sus a Prutului, pe o lungime de circa 70 de kilometri liniari. Apa ocupă o suprafață de aproximativ 60 de kilometri pătrați și are o adâncime maximă de 43 de metri. 

În perioadele favorabile ale anului, pe lângă a admira priveliștea, turiștii au posibilitatea să facă plimbări pe apă, să pescuiască sau să se odihnească pe plajele improvizate ale lacului.


Mica Elveție a Moldovei

„Mica Elveție”, așa cum a fost botezat defileul de la Fetești, este format din stânci din calcar înălțimea cărora urcă până la circa 300 de metri deasupra Prutului. Tot acolo găsim o vegetație pe cât de bogată, pe atât de diversă, iar pe alocuri pot fi găsite și plante din speciile rare. Totodată, de-a lungul celor 555 de hectare ale rezervației găsim grote și peșteri de mărimi mici. 


Rezervația peisagistică „La Castel”

Defileul „La Castel” este amplasat deasupra văii râului Racovăț, lângă satul Gordinești. Este un loc unic cu peisaje care îți tare respirația. Mai mult, atât flora, cât și fauna sunt bogate în acea zonă. Odată ajunși acolo, turiștii pot admira priveliștea conturată de formațiunile calcaroase de tip recif. Tot acolo, se pot vedea peșteri, dar și cratere care s-au format în urma proceselor de intemperii.

Majoritatea izvoarelor de acolo curg din roci, iar țărmurile locului sunt împânzite de pomi.


Suta de movile

Valea celor „o sută de movile” sau un teren deluros, întins de-a lungul văii Prutului. Are aproximativ 1.600 de hectare și se află în partea de sud-est a satului Branişte şi Avrameni, raionul Râșcani. 

Este un loc special întrucât este unicul din Europa în care sunt atât de multe recife submarine ale mărilor antice care acopereau pe atunci teritoriul – Marea Sarmatică și Tortoniană. 

Potrivit oamenilor de știință, acest relief s-a format cu circa zece milioane de ani în urmă. 


Cheile Butești

Cheile sunt considerate unele din cele mai largi din bazinul Prutului de Mijloc și au fost săpate de râul Camenca. În pereții recifului Butești se află o peșteră și câteva grote nestudiate. Peștera se află la extremitatea de nord a recifului, la poalele celei mai înalte stânci și este adâncită în corpul acesteia la aproximativ nouă metri.  

Conform unor legende populare, în stâncă ar fi  fost găsită o ladă cu aur turcesc. Alte legende spun că Cheile Butești au jucat un rol important într-o bătălie dusă de Ștefan cel Mare.

Cea mai mare și mai abruptă stâncă a defileului se aseamănă cu un elefant privit din profil. Localnicii numesc stânca „vârful Țiglăului”.

Obiectivul este luat sub protecția statului.


Defileul Duruitoarea

Stânci, pante calcaroase și grote. Este vorba despre defileul Duruitoarea din raionul Râșcani. Tot acolo găsim și o grotă cu o lungime totală de 49 de metri, care ar data din epoca de piatră. Vizitatorii care ajung în cele mai înalte puncte ale zonei se pot delecta cu o priveliște nemaipomenită. 

De menționat este faptul că în rezultatul săpăturilor arheologice, acolo fost descoperite pietrificaţii din epoca de gheaţă şi rămăşiţele unei civilizaţii străvechi. 


Parcul Țaul

Parcul Țaul - cel mai mare parc din Republica Moldova. Este situat în satul cu același nume din raionul Dondușeni. Acesta a fost creat la începutul secolului XX, în înprejurimea conacului Pommer, iar în zona centrală a sa este situat un iaz. Parcul este împărţit convenţional în partea de sus, unde se afla reşedinţa boierului Pommer. Parcul Ţaul are o rețea impunătoare de alei și cărări lungimea cărora atinge mai mult de 12,5 kilometri. 

Intrarea pe teritoriul acestuia este liberă pentru toţi turiștii. 


Te-ar putea interesa: Vacanța de acasă - Șapte destinații de văzut în Moldova

Vezi și aceste știri
O investigație Reuters a scos la iveală că cel puțin 14 companii rusești de armament nu ar fi fost vizate de sancțiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina

O investigație Reuters a scos la iveală că cel puțin 14 companii rusești de armament nu ar fi fost vizate de sancțiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina

SUA oferă Ucrainei mai multă muniție pentru sistemul HIMARS în cadrul unui nou pachet de ajutor în valoare de 820 de milioane de dolari

SUA oferă Ucrainei mai multă muniție pentru sistemul HIMARS în cadrul unui nou pachet de ajutor în valoare de 820 de milioane de dolari

Un tânăr a decedat în urma unei explozii produse într-un apartament din sectorul Botanica

Un tânăr a decedat în urma unei explozii produse într-un apartament din sectorul Botanica

Advertoriale
Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)

Cum să-ți crești de la 0 o afacere în regiune și să ai clienți de la Briceni și până la Cahul?

Cum să-ți crești de la 0 o afacere în regiune și să ai clienți de la Briceni și până la Cahul?

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
CUPRINS
  1. Lacul de acumulare Costești-Stânca
  2. Mica Elveție a Moldovei
  3. Rezervația peisagistică „La Castel”
  4. Suta de movile
  5. Cheile Butești
  6. Defileul Duruitoarea
  7. Parcul Țaul
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.