Ion Bulicanu a ales cariera în IT la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” și vrea să schimbe spre bine învățământul din țara noastră (VIDEO)

Ion Bulicanu a ales cariera în IT la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” și vrea să schimbe spre bine învățământul din țara noastră (VIDEO)

Pe Ion l-am descoperit la Școala doctorală Științe ale Educației, specialitatea Management educațional și am aflat că este și programator principal în secția Tehnologii Informaționale din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. Tânărul și-a construit o carieră în domeniul Tehnologiilor Informaționale în Educație, care va schimba perspectiva învățământului în țara noastră. Iată cum o face, zi de zi, și de ce merită să-i urmezi și tu calea.

Venise la matematică, dar s-a făcut programator

„Am absolvit Universitatea pedagogică de Stat „Ion Creangă” la licență (în 2015), apoi masterat, studiile finalizate în 2017 și apoi, începând cu 2019, am început studiile la doctorat. Eu am venit la admitere cu intenția de a face studii de matematică – aceasta a fost dorința mea, dar comisia de admitere m-a convins atunci să dau și la informatică (dublă specialitate), eu consideram că nu sunt încă pregătit. Nu aveam calculator personal când am venit la studii, deaceea și am venit cu ideea sau doar opțiunea de matematică. În general nu m-am gândit să devin profesor, dar timpul mi-a schimbat obiectivele. Asta mă motivează să studiez ceva nou și să pot ajuta la modernizarea sistemului de învățământ din Republica Moldova”, mărturisește sincer Ion Bulicanu, șef secție Instruire complementară și marketing din cadrul Centrului de Formare Continuă al UPSC.

Publicitate

A simțit pe propria piele cât de mult lipsesc tehnologiile în educație

„M-am axat în primul rând pe cunoștințe, mi-am dorit să cresc profesional și consider că am făcut pasul corect, de aia și continui studiile la doctorat. Doar că doctoratul în management educațional include aplicarea sistemelor informaționale în managementul universității. Activând în cadrul universității am simțit lipsa utilizării tehnologiilor la maximum. Cred că multe lucruri pot fi făcute automatizat, realizate într-un mod rapid și la un click distanță”, mai spune tânărul.

Tehnologiile - un complement și nu un substitut

„Încerc să implementez softuri educaționale sau, mai bine zis, platforme de învățare la distanță (e-learning) în cadrul Universității, incluzând diferite traininguri pe dimensiunea aceasta. Particip la proiecte despre învățarea la distanță sau învățarea pe parcursul vieții. În cadrul Universității administrez astfel de platforme și ajut cadrele didactice să le poată implementa în cadrul cursurilor sau alte activități cu studenții. Eu optez pentru utilizarea tehnologiilor, dar nu înlocuirea propriu zisă, pentru că calculatorul este un instrument și nu poate înlocui un cadru didactic. Avem nevoie de comunicare, iar ea ne motivează să învățăm. Utilizarea tehnologiilor trebuie să faciliteze, să ușureze anumite activități sau însărcinări pe care să le îndeplinim”, a mai spus Ion BUlicanu în cadrul interviului.

Detalii despre admiterea online la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” afli AICI.

Alegeți o facultate în domeniul informaticii și tehnologiilor Informaționale la Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă"

...

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal