Peste 5.100 de oameni au intrat pe teritoriul țării în ultimele 24 de ore. Un călător a fost depistat cu febră

Peste 5.100 de oameni au intrat pe teritoriul țării în ultimele 24 de ore. Un călător a fost depistat cu febră
Foto: Poliția de Frontieră

Peste 10.400 de persoane au fost înregistrate la frontiera R. Moldova, dintre care 5.171 au intrat pe teritoriul țării. La fel, în ultimele 24 de ore, o persoană a fost depistată cu febră, însă în urma verificărilor medicale, nu s-a constatat prezența simptomelor de COVID-19.

Tot în această perioadă, polițiștii de frontieră au identificat un caz de trafic ilegal de bunuri, 13 încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere. Un cetățean străin a încălcat termenul de ședere pe teritoriul țării, o persoană a fost identificată la controlul de frontieră cu consemn național, alta cu documente falsificat, iar alți trei călători au fost documentați pentru nerespectarea măsurilor epidemiologice. 

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 10.456 persoane și completate 5.171 fișe epidemiologice individuale.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
De ce poliția a intervenit la manifestațiile opoziției, dar a ignorat protestele PDM din iunie 2019? Răspunsul ex-șefului adjunct al IGP (VIDEO)

De ce poliția a intervenit la manifestațiile opoziției, dar a ignorat protestele PDM din iunie 2019? Răspunsul ex-șefului adjunct al IGP (VIDEO)

Poliția de Frontieră: „ Peste 4.460 de persoane au intrat pe teritoriul țării  în ultimele 24 de ore”

Poliția de Frontieră: „ Peste 4.460 de persoane au intrat pe teritoriul țării în ultimele 24 de ore”

Poliția de Frontieră a fost dotată cu 36 de termometre digitale

Poliția de Frontieră a fost dotată cu 36 de termometre digitale

Advertoriale
Preparatele Heel - Remediul tusei și răcelii

Preparatele Heel - Remediul tusei și răcelii

Cum să evaluezi gândirea și competențele candidaților în cadrul interviului de angajare

Cum să evaluezi gândirea și competențele candidaților în cadrul interviului de angajare

Fundația Orange ajută familiile vulnerabile din țară, în depășirea crizei energetice

Fundația Orange ajută familiile vulnerabile din țară, în depășirea crizei energetice

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Tarifele la energia electrică s-au majorat. Cât vor achita consumatorii Premier Energy și FEE Nord
  • 2
    Limba română este pe locul trei printre cele mai vorbite limbi în Anglia și Țara Galilor
  • 3
    Pensiile nu vor fi indexate conform ratei inflației, așa cum prevede legea. Spatari: „Este foarte scump”
  • 4
    Chișinăul se întâlnește la masa de discuții cu Tiraspolul: Criza energetică și libera circulație, principalele subiecte
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.