Partidul Politic Pro Moldova asigură Partidul Democrat că ar fi încercat să le anuleze înregistrarea partidului. Declarații în acest sens au fost făcute de liderul formațiunii, Andrian Candu, în cadrul unui briefing de presă. Politicianul a precizat că partidul pe care îl reprezintă a fost înregistrat în perfectă conformitate cu legislația în vigoare.
„Un derapaj și un abuz din partea actualei guvernări împotriva unor reguli democratice. Dreptul la asociere, la exprimare și la competiție politică sunt drepturile fundamentele ale unei societăți democratice. În prezent se depun eforturi considerabile din partea PD ca Partidul Pro Moldova să nu existe din partid și să fie exclus din registru, fiindu-i anulată înregistrarea”, a declarat Andrian Candu.
Liderul formațiunii este de părere că apariția Partidului Pro Moldova ar fi un partid incomod pentru actuala guvernare:
„Am fost conștienți că vom tulbura liniștea guvernării anti-populare. De când a apărut grupul parlamentar, apoi partidul, am dat mari bătăi acestei guvernări”.
Chiar și așa, Candu dă asigurări că înregistrarea partidului a fost efectuată fără abateri de la legislația în vigoare.
„ Am fost foarte atenți și am respectat întocmai procedurile legale pentru înregistrarea partidului. Foștii noștri colegi atât de josnic au ajuns că vor să folosească instrumentele legislative pe care le au la îndemână pentru a anula înregistrarea. Această guvernare foloseștec și instrumentul Procuraturii Generale în jocurile sale abuzive. Calificăm ca hărțuire și încercare de intimidare. Condamnăm cu fermitate aceste tentative de luptă josnică și ne vom adresa ambasadelor străine acreditate la Chișinău și organizațiilor internaționale să urmărească aceste aspecte și să le condamne”, a precizat liderul Pro Moldova.
De notat că PD nu a reacționat, deocamdată, la acuzațiile Pro Moldova.
AGORA amintește că pe 22 iunie curent grupul Pro Moldova a fost înregistrat, oficial, ca partid. Congresul de constituire al partidului „Pro Moldova" a avut loc la începutul lunii iunie.
Reamintim că la finele lunii februarie 2020, Andrian Candu, Sergiu Sîrbu, Grigore Repeșciuc, Vladimir Cebotari, Eleonora Graur și Corneliu Padnevici au anunțat că părăsesc PDM și formează grupul Pro Moldova.
Între timp, grupului parlamentar i s-au alăturat mai mulți foști deputați democrați. Primul a fost Gheorghe Brașovschi, urmat de Ruxanda Glavan. Peste câteva zile, calcă pe urmele foștilor colegi și Elena Bacalu, dar și Oleg Sîrbu. Tot atunci, au părăsit PDM Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc, însă au aderat la fracțiunea PP Șor. Au urmat plecările deputaților Vasile Bîtca și Ghenadie Verdeș, care au mers la Pro Moldova.
Iar în iunie, la Pro Moldova au aderat democrații Angel Agache și Efrosinia Grețu. Astfel, Partidul Democrat a rămas cu 13 deputați, iar coaliția PDM-PSRM - fără majoritate, cu 50 de mandate.
Vezi și aceste știri

Ion Chicu: „Cine este Andrian Candu? Încearcă să-și salveze pielea” (FOCUS)

Candu le promite „surprize” colegilor din Parlament. Fracțiunea sa va propune o serie de proiecte pentru o sesiune extraordinară a Legislativului

Andrian Candu: „Nu putem lăsa țara pe mâna nebunilor care nu știu s-o guverneze”

Replici la Parlament între Candu și Chicu: Căutați miliardele în „kulioașele” de la Cornel

Ucraina, cea mai minată țară din lume: Pe 40% din teritoriul statului vecin s-ar afla mine și explozibil capcană

Biroul migrație și azil: Opt cetățeni străini, expulzați de pe teritoriul R. Moldova, în decurs de o săptămână
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
