Doi judecători implicați în scandaluri ar putea fi numiți președinți ai Curții Supreme de Justiție și Curții de Apel Chișinău

Doi judecători implicați în scandaluri ar putea fi numiți președinți ai Curții Supreme de Justiție și Curții de Apel Chișinău

Judecătorul Vladislav Clima, președintele completului de judecată de la Curtea de Apel Chișinău care în 2018 a dispus anularea alegerilor din Chișinău, ar putea deveni șef al acestei instanțe, iar Liliana Catan, care a fost sancționată disciplinar cu avertisment pentru că l-a eliberat pe interlopul Ion Druţă din închisoare, aspiră în funcții de conducere în instanțele judecătorești din țară.  Despre asta a anunțat deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, însă candidaturile celor doi magistrați se regăsesc și pe ordinea de zi a ședinței de mâine a Consiliului Superior al Magistraturii. 

Lista magistraților care s-au înscris în concursul pentru fotoliile de președinte și vicepreședinte în unele instanțe judecătorești și care urmează să selecteze câștigătorii în cadrul ședinței plenului CSM marți, 28 iulie a fost făcută publică de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

În concursul pentru funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ) participă doi candidați:

  • Liliana Catan – a lucrat, din 2005, la Curtea de Apel Chișinău, iar la CSJ a fost promovată în noiembrie 2013. Judecătoarea se numără printre cei care au pus punctul final în dosarul ex-premierului Vlad Filat.
  • Anatolie Țurcan – fost membru al CSM, promovat în 2016 la CSJ. Judecătorul se numără printre cei trei magistrați de la CSJ care au pus în 2018 punctul în dosarul controversatului om de afaceri Veaceslav Platon.

Pentru fotoliul de președinte al Curții de Apel Chișinău vor concura:

  • Iurie Iordan – în 2016 a fost numit pe un termen de patru ani în funcția de vicepreședinte al Curții de Apel Chișinău.
  • Vladislav Clima – a devenit judecător la Curtea de Apel în 2017, fiind numit în funcție prin decretul președintelui Igor Dodon. Clima a activat anterior în funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Ciocana. Acesta este fiul lui Nicolae Clima, fost judecător la CSJ și fost președinte al CSM. Clima este unul din cei trei judecători de la Curtea de Apel, care au menținut decizia primei instanțe, prin care alegerile locale din mun. Chișinău nu au fost validate.

Liliana Catan a mai depus cerere de participare la concursul pentru suplinirea funcţiei vacante de vicepreședintă a Curții Supreme de Justiţie.

Intenția de a participa în concurs a fost comentată de deputatul Sergiu Litvinenco și președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Vladislav Gribincea.

„În această săptămână, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va lua mai multe decizii importante pentru sistemul judecătoresc, decât în ultimele 12 luni luate împreună”, a scris Gribincea.

„Vlad Clima este președintele completului care a menținut hotărârea ilegală a lui Berdilo de anulare a alegerilor din Chișinău. Persoana care a anulat alegerile în Chișinău este propulsat de Dodon ca șef al celei de-a doua instanțe din țară. Despre Liliana Catan se știe că se face vinovată de multiple condamnări la CtEDO, instrumentarea dosarelor politice, numeroase probleme de integritate. Mai sunt și alte lucruri ieșite din comun despre care se vorbește – promovarea magistraților care au stat la baza adunării ilegale a judecătorilor de revocare a membrilor CSM din toamna lui 2019 (ilegalitate recunoscută de însuși Comisia de la Veneția) sau avansarea unei judecătoare vinovate de condamnarea Moldovei în dosarul ”Gemenii” (Tamara Chișca-Doneva)”, a scris Litvinenco pe pagina sa de Facebook.

Liliana Catan a fost sancționată disciplinar cu avertisment pentru că l-a eliberat pe interlopul Ion Druţă din închisoare, după ce Curtea de Apel Chişinău l-a condamnat la 20 de ani de puşcărie pentru o crimă gravă - comandarea unui triplu omor, scrie anticoruptie.md.

Potrivit informaţiilor Asociației Juriştii pentru drepturile omului, șapte hotărâri ale completului de judecată în componenţa căruia a participat judecătoarea au fost obiect de examinare la CEDO.

În 2018, Ziarul de Gardă scria despre Vladislav Clima că este unul dintre cei mai bogați magistrați, deținând mașini de lux, două apartamente în capitală și o casă aflată în construcție.

În iunie 2019, Andrei Năstase, atunci ministru de Interne, cerea intentarea unei cauze penale în privința lui Clima, pe care îl acuza că a dispus încasarea unei sume de 700 de mii de dolari, de la o companie din Panama, în folosul unei întreprinderi care, nu este altceva decât o companie-căpușă, care are legături strânse cu Metal Feros.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.