Membrii CSM au eliminat primul subiect de pe ordinea de zi. Numirea președintelui CSM va fi examinată în altă ședință

Membrii CSM au eliminat primul subiect de pe ordinea de zi. Numirea președintelui CSM va fi examinată în altă ședință

Primul subiect de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), privind demersul membrilor CSM din rândul profesorilor de drept titulari referitor la alegerea președintelui instituției, organizarea și desfășurarea concursului de alegere a președintelui CSM, a fost exclus. 

UPDATE 9:47 Membrii Platformei DA au intrat în sala de ședință a CSM, în momentul în care se examina candidatura Lilianei Catan la funcția de președinte al CSJ . Astfel, pentru câteva clipe ședința CSM a fost întreruptă.

Știrea inițială 9:04 Opt membri au votat pentru pentru a exclude primul subiect din ordinea de zi, iar șase au fost pentru a fi aprobat.

Membrii CSM au avut păreri diferite. Unii au militat pentru a fi numit astăzi președintele permanent al CSM, iar alții și-au dorit examinarea acest subiect în altă ședință.

Ulterior, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a părăsit ședința CSM, spunând că o va urmări în regim online, asta deși tot astăzi urmau să fie aleși câștigătorii concursurilor pentru suplinirea funcțiilor de președinte și vicepreședinte în cadrul Curții Supreme de Justiție, Curții de Apel Chișinău și Bălți, dar și a altor instanțe din R. Moldova.

Amintim că pe 26 mai CSM a aprobat numirea lui Anatol Pahopol în funcția de membru al CSM. Mai mult, dat fiind faptul că este cel mai în vârstă membru, a fost numit și președinte interimar al instituției.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.