Amenzi au fost împărțite și pentru administratorii a 20 de saloane de înfrumusețare și frizerii, 16 prestatori de servicii de comerț și șapte prestatori de servicii medicale și farmaceutice.
De asemenea, au fost documentate 344 contravenții. Cele mai frecvente încălcări au fost depistate la vizitatorii spațiilor publice deschise și închise-76, agenți economici- 40, comercianți- 38. Mai mult de 100 persoane care nu au respectat măsurile de protecție în sănătate publică, în unitățile de agrement și transport public, au fost sancționate. Totodată, au fost depistate 92 cazuri în care cetățenii nu au respectat regimul de autoizolare.
În perioada 22-27 iulie, au fost înregistrate peste 166 apeluri la Serviciul 112, cu privire la informarea despre încălcările măsurilor de prevenire a infecției COVID-19, observate în locurile publice. Astfel, persoanele care nu s-au conformat cerințelor au fost sancționate.
ANSP și ANSA îndeamnă cetățenii și agenții economici să respecte măsurile de protecție în sănătate publică:
-Evitarea aglomerațiilor și respectarea distanței de minim 1 m;
-Purtarea corectă a măștilor. Aceasta trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;
-Asigurarea personalului cu echipament de protecție.
-Efectuarea termometriei vizitatorilor și personalului.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.