Un deținut, găsit fără suflare în Penitenciarul 13 din Chișinău

Un deținut, găsit fără suflare în Penitenciarul 13 din Chișinău

Un deținut de la Penitenciarul 13 din Chișinău a fost găsit spânzurat miercuri, 30 iulie. Potrivit unui comunicat al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), trupul neînsuflețit a fost găsit de către un supraveghetor care a alertat medicii. 

Deținutul avea 18 de ani, fiind cercetat penal pentru infracțiune contra proprietății. Acesta își ispășea pedeapsa în penitenciarul respectiv din luna iunie anul curent.

„Tânărul se afla în curtea de plimbare, unde sunt mai multe aparate pentru sport, și s-ar fi strangulat de o bară cu o frânghie de la un dispozitiv sportiv”, susține Oleg Pantea, purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Pe cazul dat, a fost inițiată o anchetă pentru a fi stabilite toate circumstanțele în care s-a produs tragedia, dar și motivul care l-a făcut pe tânăr să recurgă la acest gest disperat.

Susține AGORA

AGORA arată realitatea în care trăim, fără a o distorsiona sau a ascunde adevărul. În fiecare zi îți oferim știri adevărate și echidistante. Susține-ne să îți livrăm conținutul relevant, de care ai nevoie. Durează doar 1 minut.

Ai deja cont? Autentifică-te aici.

Vezi și aceste știri
ULTIMĂ ORĂ! Grădinițele private își reiau activitatea din 17 august (DOC)

ULTIMĂ ORĂ! Grădinițele private își reiau activitatea din 17 august (DOC)

Incendiu la Hotelul Național: Flăcările au izbucnit la etajele superioare ale clădirii

Incendiu la Hotelul Național: Flăcările au izbucnit la etajele superioare ale clădirii

Chicu, despre discuția cu agricultorii: Am găsit un numitor comun (VIDEO)

Chicu, despre discuția cu agricultorii: Am găsit un numitor comun (VIDEO)

Advertoriale
De ce copacii pot electrocuta și cum putem preveni accidentele de acest fel (VIDEO)

De ce copacii pot electrocuta și cum putem preveni accidentele de acest fel (VIDEO)

Digitally Responsible: Moldcell lansează o strategie comună de responsabilitate socială digitală

Digitally Responsible: Moldcell lansează o strategie comună de responsabilitate socială digitală

Dorești să cumperi metal, rapid și fără a sta la coadă? Acum e posibil cu BPM Сhat Bot

Dorești să cumperi metal, rapid și fără a sta la coadă? Acum e posibil cu BPM Сhat Bot

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
    Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Putin a schimbat Legea Supremă? Hai și noi! Cum a apărut ideea reformei constituționale (AUDIO)
  • Oameni ca tine: Adelina Dodon - femeia care își îndulcește cariera academică cu deserturi cu gust de copilărie (VIDEO, FOTO)
  • Sergiu Litra, despre cum să îți crești afacerea pe timp de COVID-19, să produci bere în R. Moldova, termen de valabilitate și furtul miliardului | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”. Un an fără Plahotniuc. Din coordonatorul țării în bau-bau-ul politicii moldovenești (AUDIO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Cristofor Aldea-Teodorovici a devenit tată! Artistul și-a numit copilul în cinstea mamei sale...
  • #ProfesoriCOOL Maria Puțuntică Stoian. În viața de pedagog totul e ca la...
Cele mai populare
  • 1
    Protestele în Belarus continuă. Mii de cetățeni au împărțit flori și îmbrățișări mascaților. Lukașenko: „Să stau și să aștept în timp ce Minsk este întors cu capul în jos? (FOTO)
  • 2
    Informațiile privind accesul moldovenilor pe teritoriul altor state au fost actualizate (DOC)
  • 3
    Vladimir Putin oferă americanilor vaccinul anti-COVID-19. SUA: „Nu este deschisă progreselor medicale făcute în Rusia”
  • 4
    Lukaşenko: „Trebuie să îl contactez pe Putin. Ameninţările nu mai vizează doar Belarusul”
Autentificare
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.