Începând cu data de 1 august, activitatea tuturor bazinelor și piscinelor din țară va fi interzisă. Declarația a fost făcut de prim-ministrul, Ion Chicu, în debutul ședinței Guvernului. Chicu a precizat că în condițiile în care numărul de infectări cu coronavirusul este în continuă creștere, piscinele sunt un loc care pot reprezenta un focar de infecție.
„Am analizat efectul măsurilor de adaptare și de relaxare asupra evoluției pandemiei. Relaxările de restricții au avut ca efect imediat creșterea numărului de cazuri. Nu toți agenții economici respectă regulile sanitar-epidemiologice. Din informația prezentată de colegi o situație alarmantă avem în privința locurile de agrement cum sunt piscinele și bazinele. Acolo avem o aglomerație mare de cetățeni, nu se respectă regulile și este un focar de infecție”, a declarat premierul.
Ministerul Sănătății a venit cu propunerea de a sista activitatea bazinelor și piscinelor pe perioada stării de urgență. Ulterior, pe 15 iunie, activitatea acestora a fost din nou permisă.
AGORA precizează că anterior și șeful ANSP, Nicolae Furtună declarase că bazinele reprezintă un adevărat pericol de infecție.
Săptămâna trecută nouă prestatori de servicii de recreere (bazine, terase), au fost sancționați, din cauza admiterii unui număr mare de persoane în plină pandemie. Sancțiunile au fost aplicate în urma unor controale inopinate făcute de specialiștii ANSP, ANSA, ANTA, dar și a reprezentanților MAI.
Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 24.343 cazuri de infecție cu noul Coronavirus, dintre care 1542 în Transnistria.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!
Vezi și aceste știri

Amendați pentru că au permis organizarea nunților și cumetriilor. Administratorii a cinci restaurante, sancționați de rând cu câțiva patroni de piscine

Când se deschid piscinele? Șeful ANSP: „Rămâne un loc de risc pentru transmiterea infecției COVID-19”

Coronavirus: 39 de pacienți respiră cu ajutorul aparatelor, 99 de copii internați și 825 de doctori - în mrejele bolii

Șefii de la sănătate conturează profilul coronavirusului din Moldova: Vârsta medie a celor infectați - mai mică, pacienți în stare gravă și tot mai multe decese

Zăpada, motiv de bucurie pentru copii. Poliția atenționează părinții privind pericolele de la săniuș
