„În deșeurile menajere pe timpul pandemiei au început să apară abundent deșeuri precum măști, mănuși, dezinfectante. Este bine că oamenii sunt responsabili, asta ne cere și OMS, și Ministerul Sănătății, dar, totodată, aceste produse, aceste deșeuri nu trebuie să ajungă la groapa de gunoi. Pentru așa tipuri de deșeuri trebuia de gândit înainte de pandemie, ca să fie un incinerator, care poate să le neutralizeze și să le transforme în energie”, ne-a spus managera companiei ABS Recycling Moldova, Irina Balica.
Așa cum Republica Moldova nu dispune de un astfel de incinerator, aceste deșeuri ajung la groapa de gunoi.
„Ele sunt deșeuri care sunt destinate incinerării, sunt deșeuri infectate sau prea subțiri pentru a fi reciclate. De asemenea, toate deșeurile de la dezinfectante trebuie să fie puse separat la plastic, ca să nu creeze o posibilă ardere în groapa de la Țînțăreni sau altă oricare groapă în care ajunge”, a adăugat Irina Balica.
Mai mult, îndeamnă cetățenii să consume rațional: „Reutilizarea este o regulă importantă până a ajunge la reciclare. Dacă putem, să cumpărăm dezinfectante în cantități mari și recipientele mici să le reutilizăm și să nu utilizăm alte recipiente mici”.
În cadrul unei conferințe de presă, din 24 iulie curent, ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a fost întrebată despre problema echipamentelor de protecție ajunse deșeuri și ce trebuie să facă oamenii simpli cu ele.
Oficiala a recunoscut că „aceasta este o problemă la nivel de țară”, menționând că, în prezent, se negociază un proiect cu Banca Consiliului Europei pentru Dezvoltare, care include dezvoltarea unei platforme pentru prelucrarea deșeurilor medicale. Viorica Dumbrăveanu nu a spus însă ce trebuie să facă cetățenii cu echipamentele de protecție folosite.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.