„În conformitate cu prevederile pct. 31 al Instrucțiunii privind modul de eliberare a certificatului pentru carantină se eliberează salariaților care au fost în contact cu persoanele cu boli contagioase. Astfel, regimul de autoizolare la intrarea în țară, în cazul în care persoana nu prezintă dovada a contactului cu un bolnav de COVID-19 confirmat pozitiv, nu intră sub incidența prevederilor pct. 31 al Instrucțiunii menționate, fapt care nu permite eliberarea certificatului de concediu medical pentru carantină. Respectiv, autoizolarea persoanelor la revenirea în țară după călătoriile de odihnă se realizează pe cont propriu, fără eliberarea certificatului de concediu medical”, se arată în document.
În document se mai spune că persoanele care traverseazd frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova vor completa, în mod obligatoriu fișa epidemiologică și vor semna declarația pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare pe o perioadă de 14 zile în locurile determinate.
Amintim că recent, fracțiunea parlamentară PAS a cerut Guvernului să elaboreze o așa-numită listă verde a țărilor care gestionează pandemia bine, iar cetățenii moldoveni care revin acasă din statele cu rată de infectare Covid -19 mică să nu fie obligați să stea în carantina de 14 zile.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.