Moldovenii pot zbura în Portugalia doar în cazul călătorilor esențiale, cu un test COVID-19 sau plasarea în carantină până la obținerea unui rezultat negativ

Moldovenii pot zbura în Portugalia doar în cazul călătorilor esențiale, cu un test COVID-19 sau plasarea în carantină până la obținerea unui rezultat negativ
Foto: bbc.com

Autoritățile din Portugalia au introdus noi reguli de intrare în țară pe cale aeriană, în contextul actualei pandemii de COVID-19. Potrivit ordinului emis, cetățenii țărilor care nu fac parte din Uniunea Europeană sau care nu sunt țări asociate Spațiului Schengen și care călătoresc în scop profesional, de studiu, de reîntregire a familiei, din motive de sănătate sau din motive umanitare în Portugalia, sunt obligați să efectueze testarea la COVID-19 cu cel mult 72 ore până la îmbarcare. Anunțul a fost făcut de Ambasada Republicii Moldova în Portugalia.

„Cei care în mod excepțional nu pot face dovada unui test molecular (tip PCR) pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2, cu rezultat negativ, la sosirea în Portugalia vor fi îndrumați să realizeze acest test în incinta Aeroportului pe cheltuială proprie, urmând să rămână în izolare obligatorie până la data obținerii rezultatului negativ”, se mai arată în anunțul oficial al ambasadei.

Potrivit ordinului comun al miniștrilor Afacerilor Externe, Apărării Naționale, Administrației Interne, Sănătății și Infrastructurii al Portugaliei este autorizat traficul aerian spre și dinspre Portugalia a tuturor zborurilor din și spre țările care fac parte din Uniunea Europeană, dinspre țările asociate Spațiului Schengen (Liechtenstein, Norvegia, Islanda și Elveția) și din Regatul Unit în conformitate cu prevederile Acordul de retrage dintre Uniunea European și Regatul Unit.

Totodată sunt autorizate zborurile din țările cu o evaluare epidemiologică pozitivă. Printre aceste țări se enumeră: Australia, Canada, China, Coreea de Sud, Georgia, Japonia, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Thailanda, Tunisia și Uruguay.

Mai mult, orice pasager, a cărui temperatură este egală sau superioară valorii de 38 grade C, va fi imediat îndrumat către structurile medicale care funcționează pe aeroporturile naționale.

În cazul zborurilor dinspre și spre țări care nu fac parte din Uniunea Europeană sau care nu sunt țări asociate Spațiului Schengen, este autorizat traficul aerian, exclusiv pentru călătorii esențiale.

Călătoriile esențiale sunt considerate cele care au ca scop permiterea tranzitării sau intrării în sau ieșirii din Portugalia a:

  1.  cetățenilor Uniunii Europene, cetățenilor țărilor asociate Spațiului Schengen și membrilor respectivelor familii, și cetățenilor statelor terțe cu reședință legală într-unul dintre statele membre ale Uniunii Europene; 
  2. cetățenilor țărilor terțe care călătoresc în scop profesional, de studiu, de reîntregire a familiei, din motive de sănătate sau din motive umanitare.

Se menține în continuare interdicția debarcării pasagerilor și echipajelor vaselor de croazieră în porturile naționale, cu excepția cetățenilor portughezi și a rezidenților în Portugalia

Măsurile aplicabile spațiului aerian, spre și dinspre Portugalia, au intrat în vigoare începând cu data de  1 august 2020 și vor fi valabile până la ora 23:59 a zilei de 15 august 2020.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Criza turismului va aduce cele mai mari daune pentru Grecia, Portugalia și Croația, dar va avantaja Germania și Marea Britanie

Criza turismului va aduce cele mai mari daune pentru Grecia, Portugalia și Croația, dar va avantaja Germania și Marea Britanie

Portugalia îşi redeschide primele magazine după o lună şi jumătate de izolare

Portugalia îşi redeschide primele magazine după o lună şi jumătate de izolare

Ucraina permite accesul automobilelor cu numere transnistrene pentru o perioadă de o lună

Ucraina permite accesul automobilelor cu numere transnistrene pentru o perioadă de o lună

Advertoriale
Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

  „Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

„Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)
  • 2
    Alocațiile românești, la ciorap: Ce sumă ar putea avea la majorat un copil care a adunat 18 ani indemnizația primită din partea țării vecine
  • 3
    Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei
  • 4
    Guvernul va compensa 80% din creșterea tarifului la agentul termic. Compensațiile pentru consumul de gaz rămân neschimbate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.