În ce condiții revin la școală zeci de mii de copii din Germania? Măștile și distanța socială, principalele măsuri

În ce condiții revin la școală zeci de mii de copii din Germania? Măștile și distanța socială, principalele măsuri
FOTO: Durham Magazine

Zeci de mii de elevi au revenit la şcoală în nordul Germaniei, sfârşitul vacanţei de vară aducând cu sine un test major în materie de gestionare a pandemiei cu noul coronavirus, scrie Agerpres.

Mecklenburg-Pomerania de vest este primul din cele 16 landuri germane unde se încheie vacanţa şi cei 152.700 de elevi din land sunt aşteptaţi la cursuri pentru prima dată după închiderea şcolilor ca răspuns la pandemie, la jumătatea lunii martie.

Pentru a reduce la minim riscul de infectare, elevii au fost împărţiţi în grupuri care nu trebuie să se amestece, deşi în interiorul fiecărui grup regulile de distanţare socială au fost ridicate.

Măştile sunt obligatorii pe holuri, iar elevii preocupaţi sau nesiguri în legătură cu noile norme sunt întâmpinaţi de profesori şi primesc sprijin, a explicat acesta pentru dpa, subliniind că elevii care nu poartă mască nu vor fi toleraţi.

Tot luni au reînceput cursurile în şcoli pe mai multe insule aparţinând de landul Schleswig-Holstein, iar joi vor începe şi în oraşul-port Hamburg.

Săptămâna viitoare se reiau cursurile şi în şcolile din Berlin şi Brandenburg, precum şi în cel mai populat land, Renania de Nord - Westfalia, precum şi în restul landului Schleswig-Holstein.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Mai mult de jumătate dintre pavilioanele de pe teritoriul grădinițelor din Chișinău sunt problematice. Acestea urmează a fi reconstruite sau reparate

Mai mult de jumătate dintre pavilioanele de pe teritoriul grădinițelor din Chișinău sunt problematice. Acestea urmează a fi reconstruite sau reparate

Maxim 12 copii în grupă și dezinfectarea spațiilor la fiecare trei ore: Ce reguli vor fi impuse după redeschiderea grădinițelor

Maxim 12 copii în grupă și dezinfectarea spațiilor la fiecare trei ore: Ce reguli vor fi impuse după redeschiderea grădinițelor

Ministerul Educației: Indiferent de metoda de predare în noul an școlar, dascălii vor primi salariul în proporție de 100%

Ministerul Educației: Indiferent de metoda de predare în noul an școlar, dascălii vor primi salariul în proporție de 100%

Advertoriale
Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Prim-ministra Finlandei, surprinsă dansând „exuberant” la o petrecere privată. Reacția Sannei Marin: Am făcut lucruri legale
  • 2
    Moscova amenință Europa cu „norul radioactiv” de la centrala atomică din Energodar. Moldova figurează pe harta prezentată de ruși (FOTO/VIDEO)
  • 3
    Exporturile de gaze rusești destinate României, sistate brusc. Gazprom continuă livrările în restul Europei
  • 4
    FC Zimbru, amendat cu 25.000 de lei din cauza unui mesaj afișat de fani (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.