Dosarul Metalferos: 16 figuranți, puși sub învinuire. Aceștia nu-și recunosc vina

Dosarul Metalferos: 16 figuranți, puși sub învinuire. Aceștia nu-și recunosc vina

Șaisprezece figuranți, reținuți acum două zile, în dosarul privind fraudarea SA ”Metalferos”, au fost puși oficial sub învinuire. Procuratura Generală le-a înaintat învinuirea pentru escrocherie și spălare de bani, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari, în interesul unei organizații criminale.

Fiind audiați de procurori, învinuiții, printre care și patru polițiști, nu și-au recunoscut vina.

Procurorii au depus în instanța de judecată demersuri, solicitând aplicare, în privința tuturor persoanelor învinuite, a măsurii preventive – arestul preventiv pentru 30 de zile, urmând ca magistrații să se pronunțe pe parcursul zilei de cinci august.

Publicitate

Amintim că, la trei august curent, oamenii legii au desfășurat, o serie de acțiuni de urmărire penală la sediul Inspectoratului Național de Investigații al MAI, precum și la sediile firmelor-căpușe, și intermediare din jurul companiei Metalferos, prin care erau achiziționate metalele, iar banii - lichefiați.

Cea mai recentă informație despre Metalferos a fost dezvăluită de jurnaliștii Ziarului de Gardă, care au arătat că Vladimir Plahotniuc, fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova, a avut drept de semnătură sau a fost beneficiar la cel puțin trei companii care au beneficiat în ultimii ani, direct sau indirect, de zeci de milioane de dolari de pe urma unor contracte cu Metalferos.

Recent, autoritățile au anunțat că scot la mezat activele mai multor bunuri publice, pe parcursul lunilor iulie și august. Printre ele se numără și vestita întreprindere „Metalferos”, care se va vinde cu un preț de start de 900 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 45 de milioane de euro.

De menționat că de-a lungul anilor, la „Metalferos” au existat multiple acuzații de evaziune fiscală și spălări de bani. Dosarele penale care au vizat întreprinderea în care statul deține acțiuni au ajuns de fiecare dată pe linie moartă.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal