Un accident rutier grav s-a produs în dimineața zilei de sâmbătă pe traseul din regiunea satului Răcăria, raionul Rîșcani. Automobilul de marcă VAZ, condus de un bărbat în vârstă de 22 de ani a derapat de pe traseu. În urma impactului, bărbatul s-a ales cu multiple traumatisme, fiind nevoie de intervenția salvatorilor pentru descarcerare, iar ulterior a echipei SMURD Iași pentru transportarea pacientului la Chișinău.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență bărbatul a avut de suferit în urma unui accident rutier, care s-a produs în dimineața zilei de 8 august în localitatea Răcăria, raionul Râșcani.
În urma impactului bărbatul a rămas blocat în autoturismul avariat. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori, care a efectuat lucrări de deblocare a victimei.
Bărbatul a suferit multiple traumatisme, fiind transportat inițial la spitalul raional din Rîșcani. Acolo, în urma investigațiilor medicale, a fost luată decizia de transportare urgentă a pacientului în capitală pentru ulterioare intervenții medicale.

Pentru transportarea victimei în capitală, în siguranță, a intervenit echipajul avia SMURD, pacientul fiind monitorizat constant pe parcursul zborului de medicii și paramedicii români.

Elicopterul SMURD Iași a aterizat pe stadionul Dinamo din municipiul Chișinău, de unde tânărul a fost preluat de Serviciul Republican Aviasan și transportat la Institutul de Medicină Urgentă.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2020, aceasta este a douăsprezecea operațiune aero medicală transfontalieră realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!