Deflagrațiile puternice care s-au produs în portul din Beirut au creat un crater cu o adâncime de 43 de metri, a anunțat duminică o sursă de securitate libaneză, care a citat evaluări efectuate de experți francezi în pirotehnică trimiși la fața locului, informează AFP, citat de Agerpres.
Exploziile survenite marți au făcut peste 150 de morți și 6.000 de răniți, iar câteva zeci de persoane sunt în continuare date dispărute. Deflagrațiile au fost provocate de explozia unui depozit în care erau stocate, potrivit premierului libanez Hassan Diab, 2.750 de tone de azotat de amoniu, timp de șase ani, „fără măsuri de precauție”.
Institutul american de geofizică (USGS), cu sediul în statul Virginia, indicase că rețeaua sa de captatori a înregistrat explozia ca un seism de 3,3 grade pe scara Richter.
Comparativ, explozia în 1962 a unei bombe atomice de 104 kilotone la situl de testare nucleară Sedan, în Nevada (vestul SUA), a creat un crater de aproape 100 de metri adâncime.
Atentatul în care a fost ucis fostul premier libanez Rafic Hariri, în 2005, comis cu o camionetă ticsită cu explozibili, a făcut un crater cu un diametru de circa 10 metri și cu o adâncime de doi metri, potrivit site-ului de internet al Tribunalului Special Internaţional (TSL).
AGORA amintește că la patru august curent o explozie puternică a zguduit Libanul. Deflagrația a fost atât de puternică încât încât s-a resimțit la 240 de kilometri, până în Cipru. Potrivit Observatorului Seismologic din Iordania, explozia a avut puterea unui cutremur de magnitudine 4,5 grade pe scara Richter.
Autoritățile libaneze au informat că de fapt au fost două explozii, care au ucis cel puţin 73 de persoane şi au făcut 3.700 de răniți.
Vezi și aceste știri

Cerul s-a făcut verde. Imagini cu furtuna neobișnuită din SUA (FOTO)

Rusia îndeamnă R. Moldova să aibă o poziție echilibrată cu privire la primirea ajutorului militar din Occident
