Cine sunt câștigătorii ediţiei online a hackathonului media „Puterea a cincea” și ce idei au adus în concurs

Cine sunt câștigătorii ediţiei online a hackathonului media „Puterea a cincea” și ce idei au adus în concurs


Centrul pentru Jurnalism Independent a desemnat duminică, 9 august 2020, câştigătorii celei de-a VI-a ediţii a hackathonului media Puterea a cincea cu tema Educaţie media: analizăm, conştientizăm, creăm. Timp de trei zile de concurs, în perioada 7-9 august 2020, 9 echipe au avut misiunea să elaboreze aplicaţii şi instrumente care vor contribui la dezvoltarea gândirii critice a elevilor.

Cele patru echipe câştigătoare sunt:

  1. Evrica – o platformă care își propune dezvoltarea gândirii critice a elevilor și profesorilor prin jocuri, quizzuri și exerciții.
  2. PRIMUS – un joc online pentru generația Z, care va completa conținutul lecțiilor de Educație pentru media.
  3. Tinerii Abraziv Online – un serial educativ, care va explica temele din manualele Educație pentru media într-o formă accesibilă elevilor.
  4. Between the Lines – o aplicație interactivă pentru profesori.

Echipele au fost premiate cu câte 4250$ fiecare. În următoarele luni, proiectele vor fi definitivate şi lansate oficial publicului larg. Ulterior, aplicaţiile vor putea fi utilizate de profesori la lecţiile de Educaţie pentru media.

Membrii juriului au apreciat ideile înscrise în concurs. „Toate ideile au fost originale și ar putea face cursul de Educație pentru media și mai atractiv, dar doar patru echipe pot fi premiate”, a spus Valentin Croitoru, Coordonator Monitorizare şi Evaluare în cadrul organizaţiei Internews în Moldova.

Proiectele au fost jurizate de Valentin Croitoru, Coordonator Monitorizare şi Evaluare în cadrul organizaţiei Internews în Moldova, Loretta Handrabura,  dr. în filologie, formatoare şi autoare a manualelor Educaţie pentru media, Svetlana Izbaş, expertă în domeniul Educaţiei media, or. Melitopol, Ucraina, Cristina Cernei, profesoară de Educaţie pentru media la Liceul „Onisifor Ghibu” din capitală și Dan Iftodi, specialist IT.

A şasea ediție a hackathonului media Puterea a cincea este organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova (MEDIA-M)”, finanțat de USAID și UK Aid și implementat de Internews în Moldova.

Dragă cititor, urmărim atent ce se întâmplă pe segmentul politic, verificăm datele și sursele, căutăm explicații, oferim contexte, îi invităm în studiou pe cei care trebuie să ne răspundă la întrebări.
Dacă îți place ceea ce citești pe acest site, ne poți susține print-un abonament de membru de doar 48 lei pe lună.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
În premieră, Hackathonul de Media este transmis online

În premieră, Hackathonul de Media este transmis online

Au rămas doar trei zile pentru înregristrare la hackatonul - Educaţie media: analizăm, conștientizăm, creăm

Au rămas doar trei zile pentru înregristrare la hackatonul - Educaţie media: analizăm, conștientizăm, creăm

Cristina Cernei: Hackathonul Puterea a cincea oferă şansa unei promovări sănătoase a lucrului în echipă cu conţinut educativ

Cristina Cernei: Hackathonul Puterea a cincea oferă şansa unei promovări sănătoase a lucrului în echipă cu conţinut educativ

Diana Răileanu, participanţilor la Hackathon: „Aveţi şansa să contribuiţi cu instrumente proprii la siguranţa mediului online”. Interviu

Diana Răileanu, participanţilor la Hackathon: „Aveţi şansa să contribuiţi cu instrumente proprii la siguranţa mediului online”. Interviu

Noi oportunități de dezvoltare lansate de Artcor. Un hackathon dedicat marketingului digital pentru freelanceri

Noi oportunități de dezvoltare lansate de Artcor. Un hackathon dedicat marketingului digital pentru freelanceri

Un cuplu de moldoveni au dezvoltat soluție de telemedicină. Proiectul a fost înscris la cel mai mare hackathon european de inovații

Un cuplu de moldoveni au dezvoltat soluție de telemedicină. Proiectul a fost înscris la cel mai mare hackathon european de inovații

Advertoriale
Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

Laboratorul medical Invitro Diagnostics a ajuns și la Ungheni. Lansare cu servicii promoționale

Laboratorul medical Invitro Diagnostics a ajuns și la Ungheni. Lansare cu servicii promoționale

Concertul solo al Irinei Rimes a fost REPROGRAMAT pentru 24 septembrie. Biletele - valabile, însă în noi condiții

Concertul solo al Irinei Rimes a fost REPROGRAMAT pentru 24 septembrie. Biletele - valabile, însă în noi condiții

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Mama donează câte 50.000 de lei pentru fiecare membru de familie. Așa explică fostul director SPPS suma de 940.000 de lei, pe care ANI o consideră avere nejustificată
  • 2
    CNESP are o nouă componență. Gavrilița: 50% dintre membri sunt specialiști și experți în sănătate publică
  • 3
    Canabisul ar putea fi scos de pe lista substanţelor interzise
  • 4
    Andrei Spînu: Chiar dacă vedem o creștere fulminantă a prețurilor la gaze pe piețele internaționale, asta nu va afecta imediat R. Moldova.
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.