„Nu am avut parte de o copilărie”

În 1928, bunicii și părinții bărbatului au fost deportați în Siberia. Și asta pentru că erau înstăriți – aveau gospodărie, propriile magazine în Republica Mari El. Li s-a interzis să revină în casa care le-a aparținut. În încercarea de a-și reface viața, părinții au ridicat o nouă locuință, modestă. La scurt timp, aceasta a fost însă demolată, fiindcă nu ar fi avut autorizație de construcție.

„Am ajuns să trăim într-o crescătorie de cai. Pe urmă, am ajuns într-o anexă a unui magazin. Eram doar eu, mama și fratele mai mare. Tata a murit pe front. În ’49, în încăperea în care locuiam urma să fie amenajat un magazin pentru cărți. Ne-au alungat, fără a ne oferi altceva în schimb”, ne-a povestit printre lacrimi Ghenadii Eșmekov.

După căsătorie, fratelui său i-a fost acordat un apartament. Odată cu apariția celor doi copii, acesta a devenit însă neîncăpător. Așa că Ghenadii Eșmekov, fiind atunci angajat la o uzină, după absolvirea specialității planificarea industriei, a fost nevoit să-și caute un loc de trai.

„Salariul era prea mic ca să-mi pot permite chiria unei locuințe. Am mers la director și i-am spus că aș avea nevoie de un apartament. Mi-a zis însă că Uniunea Sovietică e mare”, susține bărbatul.

Un anunț dintr-un ziar i-a schimbat viața

Un articol care anunța construcția termocentralei de la Cuciurgan l-a adus în țara noastră, în 1967.

„Mi-am luat concediu și am venit la Cuciurgan. De îndată mi s-a oferit de lucru, fiindcă nu erau specialiști, veneau oameni din toată Uniunea Sovietică. Mai aveam câteva zile de concediu și am zis să vizitez Chișinăul. Era ziarul „Chișinăul de seară”, iar pe ultima pagină erau anunțuri de angajare. Când colo, citesc că se creează o organizație de construcții și că, timp de un an de muncă, se dă apartament. Stăteam pe gânduri dacă să trăiesc la Cuciurgan sau la Chișinău. Am mers la director, i-am arătat documentele, diploma și mi-a spus că mă ia la lucru. Am mers în Rusia și mi-am dat demisia. Am revenit, lucram, trăiam la cămin, iar într-un an mi s-a dat apartament”, povestește Ghenadii Eșmekov.

„Moldovenii nu sunt zgârciți, sunt foarte primitori”

Aici și-a găsit viitoarea soție, care i-a adus pe lume o fată. Iar peste câțiva ani și-a descoperit pasiunea pentru apicultură. „Bani nu ajungeau. Locuiam pe strada Ion Creangă și în apropiere se organiza o expoziție. Am întâlnit acolo un cunoscut care deja se ocupa de apicultură, m-a îndrumat și am început și eu să mă ocup”, a spus el.

Datorită albinelor, bărbatul a cutreierat întreaga țară. „Moldova mi-a înlocuit patria. Am întâlnit aici oameni care m-au ajutat mult. Închiriam mașini și duceam albinele prin toată republica, unde înflorea salcâm, tei, floarea-soarelui. Eram bine primiți peste tot. Moldovenii sunt tare binevoitori. Oameni necunoscuți, dacă stăteau în curte și mă vedeau, mă chemau la masă. Nu sunt zgârciți. În Rusia așa ceva nu s-ar fi întâmplat”, susține Ghenadii Eșmekov.

Ghenadii Eșmekov; sursa foto: Vasile Șoimaru

Necunoșterea limbii de stat, printre regrete...

Totuși, bărbatul are un regret – că nu a reușit să învețe limba română. „Înainte nu era nevoie să cunoști limba de stat. Toată documentația în întreprindere era în limba rusă, în colectiv erau puțini moldoveni. Acum, când mergi la policlinică, medicul vorbește în limba de stat. Eu rog să treacă la rusă, dar sunt întrebat de cât timp trăiesc aici, de ce nu am învățat”, menționează el.

În schimb, a insistat ca nepotul să nu-i repete greșeala. „Când nepotul a început școala, am spus gata, dau bani, căutați un profesor bun, ca să știe la perfecție limba de stat. Când a finalizat liceul, a reușit să intre la facultatea de drept cu predare în limba de stat”, spune cu mândrie Ghenadii Eșmekov.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!