Dodon a fost la odihna în Crimeea? Ce spune Președinția despre presupusa escapadă

Dodon a fost la odihna în Crimeea? Ce spune Președinția despre presupusa escapadă
Foto. omg.md

Președintele Igor Dodon ar fi profitat de vizita în Federația Rusă și și-ar fi organizat o vacanță în Crimeea de câteva zile. Cel puțin asta ar fi declarat o sursă de la Ambasada Moldovei în Federația Rusă pentru omg.md. După câteva ore de la publicarea informației, purtătoarea de cuvânt a președintelui a venit cu o reacție și a declarat că e vorba de un fals mediatic. 

Astfel, potrivit sursei de la Ambasada Moldovei în Federația Rusă „imediat după întâlnirea cu oficialii ruși, președintele a profitat de invitația de a petrece o vacanță scurtă în Crimeea”.

Acesta ar fi primit o vilă în reședința de cinci stele „Crimeea Breeze”, care ar aparține furnizorului de gaze rus Gazprom și este situată  în apropiere de Yalta. În timpul odihnei, Dodon ar fi primit un bucătar personal. 

Reședința se află pe teritoriul a 20 de hectare și îndeplinește cele mai mari cerințe pentru odihna VIP. 

La scurt timp după publicarea informației, Președinția a venit cu o reacție și declară că e vorba de o informație falsă. 

„Regretăm că în spațiul public a fost lansat un nou fals mediatic despre o pretinsă odihnă de scurtă durată a șefului statului, Igor Dodon în Yalta (Crimeea). Informația nu corespunde adevărului și a fost lansată de anumiți oponenți politici, care sunt specializați în promovarea fake news-urilor. Mai înainte Președintele țării a dat și în judecată acest portal pentru fals”, a scris purtătoarea de cuvânt a Președinției, Carmena Sterpu. 

Amintim că săptămâna trecută, Igor Dodon a făcut o vizită la Moscova unde s-a întâlnit cu șeful-adjunct al administrației prezidențiale de la Kremlin, Dmitri Kozak. Cei doi ar fi discutat despre reluarea negocierilor pentru acordarea creditului rus în mărime de 200 milioane de euro, acordarea autorizațiilor pentru tranzitarea mărfurilor moldovenești pe teritoriul Ucrainei, precun și acordarea unui ajutor umanitar gratuit, sub formă de cîteva zeci de mii de tone de motorină pentru susținerea producătorilor agricoli.

Crimeea a fost anexată de Rusia în februarie-martie 2014 în urma unui referendum organizat în regiunea ucraineană pe data de  16 martie 2014. Comunitatea internațională nu recunoaște ocupația rusă asupra peninsulei Crimeea.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
„Olecuțâcă” reinfectat cu COVID-19? Ministerul Sănătății nu confirmă exact cifra cazurilor anunțate de Igor Dodon. „Au fost identificate câteva cazuri suspecte”

„Olecuțâcă” reinfectat cu COVID-19? Ministerul Sănătății nu confirmă exact cifra cazurilor anunțate de Igor Dodon. „Au fost identificate câteva cazuri suspecte”

Un deputat cere PG și ANI să verifice averea fratelui președintelui: Există o suspiciune că acesta este un simplu interpus și afacerile sunt de fapt ale lui Igor Dodon

Un deputat cere PG și ANI să verifice averea fratelui președintelui: Există o suspiciune că acesta este un simplu interpus și afacerile sunt de fapt ale lui Igor Dodon

Șeful statului, Igor Dodon și alți 20 de deputați, vizați în controale inițiate de ANI

Șeful statului, Igor Dodon și alți 20 de deputați, vizați în controale inițiate de ANI

Advertoriale
La Chișinău a avut loc primul HEALTH TECH FORUM Moldova (VIDEO)

La Chișinău a avut loc primul HEALTH TECH FORUM Moldova (VIDEO)

Urmează să mergi într-o vacanță, dar nu știi câte medicamente trebuie să ai în valiză? Ți-am pregătit o listă care îți poate fi de ajutor

Urmează să mergi într-o vacanță, dar nu știi câte medicamente trebuie să ai în valiză? Ți-am pregătit o listă care îți poate fi de ajutor

Impactul războiului din Ucraina asupra persoanelor cu dublă cetățenie

Impactul războiului din Ucraina asupra persoanelor cu dublă cetățenie

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Grijile mari ale copiilor mici (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • 2
    ANI a finalizat controlul averii și intereselor personale inițiat în privința Maiei Sandu. Ce a constatat inspectorul (DOC)
  • 3
    Din 1 iulie, toți analogii de insulină, teste la glicemie și pungi colectoare pentru stome, vor fi compensate de CNAM
  • 4
    Momentul în care centrul comercial din Kremenciuk este bombardat de armata rusă, surprins de camerele de supraveghere (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.